Fete cu handicap psihic din Mediaş obligate să se prostitueze

Detalii îngrozitoare ies la iveală în cazul tinerelor de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională din Mediaş, unde fetele cu probleme psihice erau forţate de să se prostitueze de o infirmieră, care şi ea a fost la un moment dat, beneficiara centrului, scrie www.tribuna.ro. Fetele erau obligate să se prostitueze pe 50 de lei, bani care îi reveneau Evei Grancia, infirmiera care acum este arestată. Cercetările au scos la iveală faptul că cei care plăteau sumele respective pentru a beneficia de o partidă de amor cu fetele de la Centru erau ciobanii şi boschetarii. „Fetele erau scoase din centrul respectiv de către ea (Eva Grancia), erau chemate la un suc. Li se făcea cunoştinţă cu clientul care le urca în maşină şi apoi acesta le ducea fie acasă la el – dacă avea casă şi locuia singur, fie pe câmp. Clienţi erau de factură îndoielnică,de regulă ciobani, boschetari, persoane care aveau probleme cu alcoolul, dar care puteau să dea 50 de lei pentru a practica raporturi sexuale cu astfel de persoane”, a spus comisarul şef Cătălin Talpoş, şeful Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul BCCO Alba Iulia. Fetele se ascund după birouri de teama Evei Timp de şase ani nimeni nu a observat nimic ciudat în comportamentul Evei Grancia. Greu le-a fost şi anchetatorilor să afle dedesubturile poveştii, pentru că fetele se ascundeau sub birouri când auzeau numele Evei. „Toată situaţia şi toate investigaţiile din ultimele câteva luni s-au desfăşurat pe un fond extrem de sensibil. Fetele vorbesc foarte greu pentru că frica lor este extraordinară. Numai când auzeau de numele persoanei respective începeau să tremure. Dacă auzeau că va fi adusă şi ea la cercetări, încercau să fugă, să ţipe, să se ascundă pe după birouri. Am avut noroc că una dintre fete nu a mai suportat efectiv şi la o consiliere psihologică a început să spună toate problemele respective”, a mai spus Talpoş. Victimele, puse să îi spele picioarele proxenetei Duritatea şi modul în care a acţionat Eva Grancia sunt demne de un profesionist în proxenetism. Aceasta avea o influenţă extraordinară în rândul fetelor cu handicap psihic. „În anul 2008, inculpata se afla în centrul de tratare a copiilor cu dizabilităţi din Dumbrăveni (jud. Sibiu). Acolo unde a şi început să practice acest lucru, pe fondul unei influenţe extraordinare pe care o avea în rândul celor cu dizabilităţi, să-i recruteze în vederea exploatării prin forţarea la practicarea prostituţiei. Ea a profitat de starea în care se aflau persoanele respective. Pentru că acestea sufereau de handicap mental, discernământul lor era lezat. Era cunoscută ca şefa tuturor persoanelor care se aflau în Centrul de la Dumbrăveni. Caracterul ei era foarte dur, fetele respective erau agresate fizic, ea încerca să fie un fel de şef care beneficia de tot ceea ce îi ofereau nişte slugi, în sensul că fetele respective erau puse chiar să-i spele picioarele, să-i spele şosetele, hainele, îi faceau curat în cameră. Făceau doar ceea ce spunea ea. Iar când ieşea în oraş, întodeauna era însoţită de 5-6 fete”, a mai spus Talpoş. Deocamdată, anchetatorii au aflat că sunt patru fete care au practicat prostituţia în CITO, dar numărul lor poate creşte. Investigaţiile se desfăşoară lent. Din cauza stării de sănătate în care se află beneficiarele centrului, acestea nu pot fi audiate. Din beneficiară a centrului, proxenetă Mircea Brînda, directorul Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Mediaş a spus că Eva Grancia era angajată ca infirmieră din februarie 2012, iar din 11 septembrie 2015 a solicitat concediu fără plată pe o periodă de două luni, pe motive personale. „A mai spus că doreşte să meargă la muncă în străinătate. Fiind suspendată, în concediu fără plată, pe baza mandatului de arestare am considerat de cuviinţă întreruperea contrac­tului de muncă. Nu era o angajată-problemă, îşi re­pecta fişa postului, sarcinile de serviciu care i se dădeau. În afara centrului noi nu putem să ştim ce făcea beneficiara. Pentru noi fapta pe care a săvârşit-o a fost o lovitură,pentru întreg personalul, dar şi pentru ceilalţi beneficiari”, a spus Mircea Brînda