Stirea zileiStiri locale

FETELE DE LA CĂPÂLNA, UN BRAND AJUNS ÎN PIESA RAPPERULUI AMERICAN JAY-Z

Purtata Fetelor de la Căpâlna, un dans unic şi spectaculos, cu spirale, linii şerpuite şi cercuri, cu melodii şi versuri dedicate dragostei, reprezintă un brand al văii Târnavei Mici, fiind un joc binecunoscut la nivel naţional şi nu numai. În urmă cu trei ani, acorduri din Purtata Fetelor de la Căpâlna au fost folosite chiar de o vedetă internaţională, rapperul Jay-Z, pentru melodia ‘Murder to Exellence’. Jay-Z a folosit un ‘sample’ din Purtată, care a fost preluat mai exact dintr-o melodie inspirată din folclorul autohton al gemenelor de la Indiggo, Mihaela şi Gabriela Modorcea, care sunt amintite în lista artiştilor colaboratori în realizarea piesei.

Fiecare sat de pe Târnava Mică îşi are Purtata specifică, iar cea mai cunoscută este cea a fetelor din Căpâlna de Jos, comuna Jidvei, sat în care locuieşte şi una dintre cele mai apreciate interprete de folclor, Veta Biriş, care a contribuit şi ea la promovarea acestui joc pe plan naţional.

Se poate spune că această Purtată a scos din anonimat Căpâlna de Jos, sat atestat documentar încă din 1332, locuit întotdeauna numai de familii de români.