RecentStiri locale

(Foto) Junii Târnavei au marcat finalul de an cu tradiționalul spectacol de sărbători

Ca în fiecare an, cu prilejul Sărbătorii Nașterii Mântuitorului, comunitatea s-a bucurat de atmosfera caldă a colindelor și de roadele muncii depuse de-a lungul anului de către tinerii artiști ai Ansamblului Junii Târnavei. Așa cum a fost anunțat de organizatori, tradiția colindatului a fost din nou prilej de întâlnire, emoție și bucurie sufletească.

Duminică, 21 decembrie, începând cu ora 16:00, Casa de Cultură „Mihai Eminescu” a găzduit spectacolul intitulat „Iată, vin colindători”, susținut de micii și marii artiști ai JUNILOR. Evenimentul a adus pe scenă colinde tradiționale, momente artistice autentice și multă dăruire, demonstrând tot ceea ce junii au învățat și perfecționat pe parcursul anului.

Publicul prezent a răsplătit efortul artiștilor cu aplauze îndelungate, iar spectacolul a reușit să transmită spiritul sărbătorilor de iarnă, păstrând vii tradițiile și valorile locale. Evenimentul a fost, astfel, o adevărată sărbătoare a colindului, a talentului și a comunității.