Greensylvania, proiectul de e-bikes-tours care îți arată Transilvania neconvențională

De la chill mode la downhill, de la (re)descoperirea Transilvaniei, la căutarea de povești prin sate, Greensylvania propune o serie de trasee pentru orice tip de turist, fie că este genul explorator-urban, fie că este aventurier și doritor de adrenalină. De asemenea, prin acest proiect, se lansează oficial în România și primul rental center de e-bikes Thok.

Am cartat pentru început traseele din județul Mureș, pe grade de dificultate, dar și în funcție de timpul pe care vrei să-l petreci pe bicicletă în natură. Traseele acoperă practic preferințele tuturor tipurilor de public: de la plimbări relaxante pe drumuri de țară care șerpuiesc printre livezi, lanuri de porumb și arhitectură tipică zonei, la downhill prin pădure, printre dealuri și albii de râu, folosind în ambele cazuri echiparea full suspention a bicicletelor.

„Am început cu zona Reghinului și zona Sovata, două destinații mai puțin cunoscute din Transilvania, unde peisajele – atât din zona rurală, cât și tot ce înseamnă traseu montan – pot deveni adevărate descoperiri pentru cei care vor să petreacă o zi pe bicicletă. De asemenea, bicicletele pe care le avem pentru închiriat sunt de mărimi diferite, astfel încât ne putem plia atât pe excursii de tip family time, unde bicicleta electrică ajută în special la diminuarea efortului pedalării, cât și pe excursii pentru aventurierii în căutare de adrenalină, care preferă pantele mai line sau mai abrupte, drumurile accidentate și distracția pe două roți”, explică Ovidiu Morar, co-fondatorul Greensylvania.

Tururile încep de la 40 de euro și pot ajunge până la 70 de euro pe zi, în funcție de traseul ales, gradul de dificultate și numărul de persoane care participă la un tur Greensylvania. Mai mult, fiecare tur este custom-made pentru grup și se pot adăuga facilități extra de tip brunch/lunch, vizite la obiective de interes local sau opriri la localnici pentru a descoperi viața satului transilvănean.

„Am gândit Greensylvania ca un proiect unde comunitățile locale, pasiunea turiștilor pentru sport și frumusețea Transilvaniei să fie convergente și să aducă plus-valoare patrimoniului natural pe care îl avem aici, în această zonă. E-bike-urile completează acest tablou, oferind în plus confort și posibilitatea de mobilitate ultra-modernă, dar totodată prietenoasă cu natura. Încurajăm și pedalarea offline, dar, mai mult decât atât, ne dorim să se vorbească din ce în ce mai mult despre acest green side – turismul velo și plimbările în natură”, adaugă Ovidiu Morar.

Despre flota de e-bikes a Greensylvania

Descrierea bicicletelor

Pentru tururi, turiștii și pasionații de offroad pe două roți au la dispoziție un model THOK MIG-RR, powered by Ducati, trei THOK full-suspension MIG R, un emtb full-suspention THOK ST, care beneficiază de o motorizare Shimano E8000, cu baterie de 500 Wh. De asemenea, există și varianta hardtail cu trei modele THOK HT, echipate cu motorul Shimano E7000.

E-bike-urile de top sunt echipate cu frâne Shimano XT 4 pistoane, 203 mm, schimbător Shimano SLX cu 11 viteze, iar sistemul de asistare la pedalare cu acționare instant te ajută să pedalezi chiar și la munte, având o autonomie între 40-100 km, în funcție de modul de asistență ales (ECO, Trail sau Boost).

„Din toate modelele de e-bikes pe care le-am testat, am ales Thok în urma unei analize a mărcilor de top prezente în publicațiile de profil, prezente la câteva târguri internaționale de biciclete și accesorii unde am avut ocazia să testez cele mai noi tehnologii apărute pe piață, am ținut cont de asemenea de reviewuri-le posesorilor pe forumurile de specialitate și promptitudinea serviciului clienți al Thok E-bikes,” subliniază Ovidiu Morar. Flota noastră de biciclete înseamnă o bicicletă Thok în colaborare cu Ducatti, o bicicletă enduro, trei biciclete full suspention enduro, o bicicletă full-suspension sport-touring și trei emtb destinate deplasărilor în oraș sau pe șosea.

Despre Greensylvania
Greensylvania se alătură tuturor inițiativelor de slow tourism deja existente în România, oferind pachete de turism velo cu biciclete electrice super premium, astfel încât experiența pe două roți să fie ancorată în secolul în care trăim. Transilvania deja atrage un număr impresionant de turiști români și străini, așadar Greensylvania devine o completare firească a poveștilor transilvănene din zonele mai puțin cunoscute și pe drumuri mai puțin circulate. Zona Transilvaniei este una propice pasionaților acestui tip de turism care poate fi practicat pe două roți.

Proiectul Greensylvania va avea începând cu primăvara viitoare și alte puncte de start: Valea Mureșului, Parcul Național Călimani, Valea Gurghiului, Sovata, zona Sighișoara, cu localitățile săsești existente în zonă, astfel încât experiența să fie cât mai diversă și completă.

Greensylvania este un proiect „Antreprenoriatul – de la idee la succes!”, finanțat prin POCU 3.7, în urma căruia au fost achiziționate bicicletele electrice. Suma totală este de 38.000 de euro, finanțarea fiind nerambursabilă, iar până în acest moment s-a primit 75%, sumă, din care au fost achiziționate echipamentele. Urmează restul finanțării, astfel încât numărul bicicletelor achiziționate va ajunge în primăvară la 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.