Stiri locale

Grevă de avertisment la Primăria Târnăveni

greva
În cursul dimineții de azi, la Primăria din Târnăveni peste 250 de persoane au oprit lucrul, pentru o oră.

Acțiunea a fost organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie. Liderul de sindicat Marilena Coroș a explicat că la Târnăveni au participat toți angajații Primăriei:”În sindicat suntem 168 de angajați ai Primăriei municipiului Târnăveni și s-au solidarizat cu noi cei de Prolex, colegi care au făcut și ei grevă împreună cu noi. Toți colegii au semnat și pentru data de 12 și pentru grevă pe termen nelimitat.”

Funcționarii sunt nemulţumiţi că ordonanţa privind salarizarea i-a luat în calcul doar pe angajaţii din administraţia centrală, nu și pe cei din teritoriu.
Sindicaliștii din administrație mai revendică acordarea normei de hrană, acolo unde resursele bugetare o permit, vouchere de vacanță, respectiv majorarea salariilor de bază cu 25 %.
După greva de azi de o oră, FNSA are programată în data de 12 iulie o grevă generală de o zi, iar din 19 iulie grevă generală pe termen nelimitat.