Guvernul a aprobat obiectivele sistemului naţional antigrindină de la Târnăveni

Guvernul a aprobat miercuri obiectivele etapei a XX-a a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024, actul nomativ stabilind şi fondurile necesare care sunt asigurate de la bugetul de stat, informează Ministerul Agriculturii.

În cadrul etapei a XX-a 2019 a Programului, se vor realiza studii, proiecte tehnice şi execuţie lucrări, pentru Centrul Zonal de Coordonare Transilvania-Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureş, care este prevăzut a fi realizat la Târnăveni.

MADR transmite că obiectivele Programului vor fi atinse pe măsura ce se va implementa Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, Ministerul urmăreşte extinderea la nivelul întregii ţări a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor pentru a asigura protecţia populaţiei şi a economiei împotriva efectelor, precum şi a pagubelor provocate de căderile de grindină şi a secetei severe.

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.