HAOSUL ŞI NEGLIJENŢA ASOCIAŢIILOR DE PROPRIETARI DUCE DIN NOU LA OPRIREA APEI

Compania Aquaserv S.A., Sucursala Târnăveni este nevoită ca în data de 5 august 2014 să sisteze furnizarea apei potabile către două Asociaţii de Proprietari cu datorii scadente faţă de Aquaserv.
Această decizie neplacută a fost luată după ce au fost parcurse toate etapele legale în încercarea de recuperare a datoriilor scadente.
Deşi iniţial au fost vizate 6 asociaţii din Târnăveni acum au mai rămas doar 11 scări de la Asociaţiile nr. 8 şi nr.11 din cartierul 1 Decembrie 1918.

Vina o poartă depotrivă restanţierii care nu şi-au achitat contribuţia la asociaţie dar şi conducătorii asociaţilor respective care au permis acumularea de datorii de peste 1 an de zile. Locatarii buni platnici au posibilitatea să îşi organizeze dacă doresc propria asociaţie chiar şi pe o singură scară de bloc.