ÎMPĂDURIRI LA TÂRNĂVENI

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Mureş, Adrian Pîrlea, a precizat pentru radio Târgu Mureş că zonele în care se vor planta puieţi sunt Lunca Bradului, Răstoliţa, zona de câmpie a judeţului şi, pe suprafeţe mai mici, Luduş, Tîrnăveni, Tîrgu-Mureş şi Reghin. Este vorba de stejar, fag şi paltin în zonele mai joase şi speciile molid, brad şi larice, la munte. Peste 700 de hectare de terenuri vor fi împădurite în acest an în judeţul Mureş. Angajaţii Direcţiei Silvice Mureş aşteaptă dezgheţul pentru a declanşa campania de împăduriri de primăvară.