Impozitele pe proprietate și mașini vor crește de la anul, anunță premierul Ilie Bolojan
Proiectul de lege prevede creșterea valorii impozabile a locuințelor și terenurilor deținute de persoane fizice, un capital minim necesar de 500 de lei pentru societățile cu răspundere limitata (SRL) care au o cifră de afaceri netă de 400.000 de lei, dar și creșterea bazei de calcul a CASS la 72 de salarii minime brute pe țară pentru veniturile din activități independente.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni că s-a convenit ca Parlamentul să adopte marți, 18 noiembrie, în ședință comună, pachetul fiscal care cuprinde taxele locale.
Adoptarea acestui proiect de lege va face ca de anul viitor impozitele pe proprietate la persoanele fizice, la mașini, să fie majorate, a spus premierul.
Proiectul propune calcul impozitelor printr-un mecansm tranzitoriu, până în ianuarie 2027 când se va trece la impozitarea la valoarea de piață, nefiind suficient timp de implementare pâna la începutul anului viitor.
Creștere de aproape 80%
Chiar și-așa, impozitul pe locuințe va crește semnificativ, cu aproape 80%, potrivit unor estimări făcute de Profit.ro.

