ÎN 31 AUGUST SE SĂRBĂTOREȘTE ZIUA LIMBII ROMÂNE

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.
Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorii propunerii legislative explică faptul că “importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.[1]
Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2013[2] adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri[3].
Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.
În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

În cinstea acestei sărbători, poetul local Răzvan Ducan a dedicat o poezie limbii române.

Limba Română

Tot ce mi-a intrat vreodată mai frumos în ureche,
Tot ce mi-a ieşit vreodată mai bun pe gură,
Floare la butoniera simţurilor mele,
Agavă ce sinelui i-a dăruit armătură.

Ziditoare de biserică din cuvinte,
Cu vocale şi consoane, pe post de sfinţi,
Binecuvântate de Dumnezeu în lexic,
Polisemantice şi expresive şi cuminţi.

În care spusele au unghiuri teşite,
Şi de aceea nu zgârie sau irită timpane,
Unde propoziţiile curg melodioase,
Cu înţelesuri de-aşezat în rame.

Unde sub patrafirul eu-lui, sine qua non,
Se spovedesc, cu sfială, toate gândurile,
Unde sub pavăza de dulceaţă se-adună,
Rânduri, rânduri, rândurile.

Unde se râde până la urechi,
Unde cu lacrimă se plânge pân` la drob de sare,
Unde în cabina de probă se poate încerca şi tăcerea,
Cu câteva numere mai mare.

Şi-am încălecat pe-o şa metafizică,
Şi v-am spus iubirea asta veche,
A tot ce mi-a ieşit vreodată mai bun pe gură,
A tot ce mi-a intrat vreodată mai frumos în ureche.

24 iulie 2014-Răzvan Ducan