În atenţia persoanelor cu dizabilităţi!

În situaţia în care o persoană cu dizabilităţi se prezintă neînsoţită la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (strada Călăraşilor nr. 26-28, Târgu Mureş), este rugată să apeleze numărul 0265/261686, pus la dispoziţie pentru relaţii cu publicul, pentru a solicita deplasarea unui lucrător la parterul sediului instituţiei, în vederea identificării şi preluării dosarului.
Accesul persoanelor cu dizabilităţi se va face după următorul program:
• luni – joi – între orele 8,30-12,00 şi 12,30-15,30
• vineri – între orele 8,30-12,00.
Pentru programarea persoanelor cu dizabilităţi la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Mureş (strada Călăraşilor nr. 26-28, Târgu Mureş) în vederea preluării cererilor de eliberare a paşapoartelor simple electronice sau temporare, sunt disponibile numerele de telefon 0265/260475 şi 0265/265494, la care sunteţi rugaţi să sunaţi după următorul program:
• luni, miercuri, joi şi vineri – între orele 8,30-16,30
• marţi – între orele 8,30-18,30.
La data şi ora programate de comun acord, preluarea cererilor şi eliberarea paşapoartelor se vor face prin intermediul unei staţii de lucru mobile, la parterul clădirii, într-un spaţiu special amenajat.