De interes

În Blaj va fi construit un pasaj de conexiune a zonei industriale cu varianta ocolitoare

A fost aprobat parteneriatul dintre Municipiul Blaj și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR SA) pentru realizarea proiectului Pasaj denivelat pe DN14B și calea ferata CF. M300, asigurare conexiune Varianta Ocolitoare Blaj cu zona industrială Blaj.

Este o investiție care va fluidiza traficul pe DN 14B – zona intersecției cu Varianta Ocolitoare a Municipiului Blaj și va elimina blocajele la intersecția cu calea ferată a străzilor Mihail Kogălniceanu, Tudor Vladimirescu, Aurel Vlaicu și Gheorghe Barițiu, sporind astfel sigurața rutieră la Blaj!

Urmează realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic, iar apoi finanțarea, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR), a investiției în valoare de peste 9.000.000 de euro (fără TVA).