De interes

În mai la Răstolița începe defrișarea cuvei la barajul pentru hidrocentrală

A fost stabilit un grafic de lucrări, cu termene clare privind licitația și etapele privind defrişarea cuvei lacului, toate putând fi demarate începând de miercuri, când s-a publicat în Monitorul Oficial HG privind scoaterea din fond forestier,a anunțat deputatul Dumitrița Gliga.

În ce privește defrişarea, există 2 situații distincte și aceasta se va face etapizat:

Pădure proprietate publică a statului aflată în administrarea RNP: inventarierile sunt făcute, așadar se poate demara licitația. Astfel, lucrările la curățarea cuvei lacului de acumulare ar putea începe efectiv în luna mai, la finalizarea procedurii de licitație.

În ce privește proprietatea privată (39 de documentații) trebuie realizată mai întâi plata despăgubirilor (procedură care a și început), apoi predarea terenului către Hidroelectrica și demararea licitației pentru defrișare, unde este cazul.

Este de asemenea extrem de importantă mobilizarea Hidroconstrucția pentru finalizarea lucrărilor, în paralel cu defrișarea. Între acestea, cea mai importantă este finalizarea drumului de acces casa barajist.