IN MEMORIAM, MARIUS MATEI!

Când moare un om, seacă o fântână. Când moare un amic şi un prieten, cu care ai lucrat ani de zile, lumea devine mai mică. De astăzi, lumea mea a devenit mai mică. Dar şi lumea culturală a Târnăveniului, şi nu numai a Târnăveniului, este mai mică.
MARIUS MATEI era un om încă tânăr, dar soarta, acea fortuna labilis, a dorit altfel.
MARIUS MATEI a fost un om bun. A fost un om bun la suflet, altruist, gata mereu să-şi ajute semenii. A fost, de asemenea, corect, în relaţiile cu cei din jur, un om care a ştiut să-şi onoreze prieteniile, un om care nu a ştiut să trădeze în numele nu ştiu cărui bine. Pentru asta a mers în Târnăveni numai cu fruntea sus.
Iubea cu patimă cultura. Era făcut pentru munca în cultură. Iubea Casa Municipală de Cultură “Mihai Eminescu” din Târnăveni, unde a muncit cu tragere de inimă şi pricepere. O iubea cu sinceritate, ca pe a doua casă. Aici a fost ani de zile referent cultural, referent cultural adevărat şi nu unul de conjunctură.
A fost harnic, pasionat de cultură, şi în special de muzica rock. El însuşi, chitarist înzestrat, a activat în formaţia ICAR, fiind sufletul acesteia, conducând-o ani buni, cu rezultate şi succese, înclusiv pe plan naţional. Simţea muzica, simţea sunetul, simţea scena, simţea manifestarea culturală, indiferent de mediul şi contextul în care avea loc şi ca urmare, acţiona ca atare, cu profesionalism şi dăruire. A continuat lupta cu viaţa, cu greutăţi înzecite, într-o lume excesiv de pragmatică. După ani de căutare a rostului propriu, într-o lume care nu prea mai are nevoie de valori autentice, din nenoroc şi supărare, firul vieţii sale s-a stins.
MARIUS MATEI va rămâne în amintirea mea ca omul bun de pus pe rană, prietenul devotat, rock-erul pasionat şi familistul convins.
Iată de ce o lacrimă mi s-a furişat pe obraz!
Noapte Bună, PRIETENE!

Răzvan Ducan