INCENDIU ÎN LASLĂU

În cursul aceleași zile, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea a două incendii la case de locuit. Prima solicitare, în jurul orei 09.13, în satul Gălățeni din comuna Păsăreni, unde pompierii din cadrul Gărzii de intervenție Miercurea Nirajului au stins un incendiu produs cel mai probabil din cauza coșului de fum necurățat. Au ars acoperișul casei pe cca. 3 mp și materiale textile. A doua solicitare, în localitatea Laslăul Mic, la ora 08.50, unde a ars podina podului pe o suprafață de aproximativ 7 mp. Cauza probabilă a producerii incendiului a reprezentat-o coșul de fum necurățat. ”Pentru a nu ne mai confrunta cu astfel de incendii facem câteva recomandări cu privire la măsurile de prevenire care trebuie respectate: Verificarea, repararea, izolarea termică și curățatea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii; Coșurile de fum trebuie curățate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare; Coșurile de fum trebuie izolate termic față de elementele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală de lemn și altele asemenea).”, a declarat Mihai Gagyi, purtător de cuvânt ISU Horea, al jud. Mureș.
