Începe programul Rabla pentru Electrocasnice 2022, ediția de vară

Prima parte a programului Rabla pentru Electrocasnice 2022, preconizată inițial pentru data de 6 iunie, dar amânată, va începe pe 17 iunie, bugetul alocat pentru această ediție fiind de 50 de milioane de lei. Ediția a doua se va desfășura abia spre toamnă, pentru aceasta fiind prevăzute alte 50 de milioane de lei.

Care sunt noutățile apărute în program

Ca noutăți însă, anul acesta televizoarele nu vor mai fi acceptate în program, iar perioada în care voucherele acordate trebuie să fie valorificate s-a micşorat la jumătate faţă de anul anterior, de la 15 la şapte zile.

Cât despre amânarea debutului, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanzcos adeclarat că acest lucru are un scop benefic, acela de a oferi mai mult timp publicului de a se informa despre program.

De asemenea, beneficiarii care au aplicat în prima etapă pentru un anumit tip de echipament electrocasnic şi nu au valorificat voucherul, nu vor mai putea aplica pentru acelaşi echipament în sesiunea a doua.

Desfășurătorul Rabla Electrocasnice 2022, ediția de vară

17 Iunie 2022, ora 10.00 – 23 Iunie 2022, ora 23.59 – se va derula etapa înregistrării populației în program/crearea conturilor;

24 Iunie 2022, ora 10.00 – 30 iunie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) populația poate rezerva vouchere pentru categoria: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și categoria frigidere. Bugetul pentru aceasta este de 25 milioane lei;

1 iulie 2022, ora 10.00 – 7 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – populația poate rezerva vouchere pentru laptopuri și tablete. Pentru această etapă avem prevăzut un buget de 10 milioane lei;

8 iulie 2022, ora 10.00 – 14 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – se va derula a treia etapă, destinată aparatelor de aer condiționat, uscătoarelor de rufe și aspiratoarelor. Pentru aceasta, bugetul este de 15 milioane lei.

Care este valoarea voucherelor pentru electrocasnice

Valoarea voucherelor va rămâne similară cu ediţia din 2021, pentru fiecare tip de echipament electrocasnic, după cum urmează:

  • 400 lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puțin noua clasa energetică C;
  • 400 lei pentru maşini de spălat vase, având cel puțin noua clasă energetică D;
  • 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puţin A++;
  • 200 lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 lei pentru laptopuri;
  • 300 lei pentru tablete.

Conform datelor Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), la ediţia din 2021, din bugetul de 75 de milioane de lei a fost consumată suma de aproape 40 de milioane de lei.

La ediţia din 2021, prin intermediul acestui program, au fost achiziţionate 110.000 de echipamente electrocasnice noi eficiente din punct de vedere energetic.

SURSA: wall-street.ro