Stiri locale

Începe săptămâna prevenirii criminalităţii

Luni demarează şi la Târnăveni săptămâna prevenirii criminalităţii. Poliţia municipiului are cuprinse mai multe activităţi dintre care amintim:

-Activităţi preventive în parcuri şi locuri de joacă pentru copii, discuţii cu părinţii pe această linie, comunicări date de contact instituţii abilitate şi preluări de sesizări dispariţii de copii.

-Deplasarea la cele trei centre de plasare de tip familial şi activităţi preventive, prezentare cazuri cu specific minori (dispariţii, anturaje, frecventarea cursurilor şcolare,vagabondaj).

-Prezentări audio prin sisteme de sonorizare în cele două pieţe săptămânale cu mesaje preventive pe această linie.

-Activităţi preventive şi de informare organizate în cartierele şi străzile locuite de rromi;

– Identificarea şi consilierea minorilor care convieţuiesc într-un mediu familial violent.

– Comunicat de presă privind prevenirea dispariţiilor de copii.

RELAŢIA COPII-PĂRINŢI. DISPARIŢIILE DE MINORI

Dispariţiile vot fi grupate în două categorii: DISPARIŢII VOLUNTARE (în general peste 10 ani) şi DISPARIŢII INVOLUNTARE (sub 10 ani) – pierderi, rătăciri, răpiri.

DISPARIŢIILE VOLUNTARE
„O să plec de-acasă!” Asta e ameninţarea la care recurg cel mai adesea adolescenţii care vor să-şi şantajeze emoţional părinţii. Nu e o glumă. Din nefericire, de la gândul rostit şi până la faptă nu e decât un pas. Peste pragul uşii. Pentru ei, e o aventură. Pentru părinţi – o dramă. Plecările voluntare reprezintă principala cauză a dispariţiilor de minori. Cele mai expuse sunt fetele aflate în pragul adolescenţei, iar categoria de vârstă cea mai vulnerabilă e între 13 şi 17 ani.
De ce fug de-acasă copiii? Pentru că au luat o notă mică sau absenţe, pentru că acasă sunt pedepsiţi cu bătaia. Nimeni nu fuge de bine. Fugarii dau semne de tulburări emoţionale şi psihice şi primul semn că randamentul lor e în prăbuşire e catalogul de la şcoală.
Băieţii fug de-acasă din dorinţa de a deveni, prea timpuriu, independenţi. Caută slujbe sezoniere şI ajung, cel mai adesea, să fie exploataţi prin muncă. Fetele pleacă de acasă pentru că părinţii le interzic relaţia de prietenie cu „marea iubire” a vieţii lor. Şi ajung, uneori, să fie exploatate sexual.
În toate aceste situaţii de vină e lipsa de comunicare între părinţi şi copii. De câte ori nu i-aţi spus copilul dumneavoastră, interzicându-i ceva, „pentru că aşa vreau eu. Punct!”? În lipsa unor argumente, copilul se va simţi prizonierul unor reguli impuse. Din care, evident, va încerca să evadeze.

Soluţia este comunicarea
Oricât de greu vi s-ar părea, puteţi să ajungeţi la un dialog cu copilul dumneavoastră. Cu condiţia să-l trataţi ca pe un partener de discuţie, cu drepturi depline. Inclusiv cu dreptul de a vă contrazice, dacă are argumente. E o artă a negocierii, în care fiecare trebuie să lase de la el, pentru a se ajunge la un consens.
Atunci când copilul vă ameninţă cu fuga de acasă, nu-i răspundeţi niciodată „pleacă”. Va simţi că nu puneţi nici un preţ pe el. Nu-i spuneţi nici „te snopesc cu bătaia”. Violenţa este arma celor lipsiţi de raţionament. Încercaţi să-i oferiţi o perspectivă a acestei aventuri, descurajându-l.
Spuneţi-i cât de mult aţi suferi dacă n-aţi mai ştii nimic de el o zi întreagă, spuneţi-i cât de mult înseamnă el pentru dumneavoastră. Dacă inevitabilul s-a produs şi copilul a plecat de-acasă, atunci când e găsit, mergeţi împreună la un psiholog care să vă ajute să găsiţi o cale de comunicare. E un pas necesar pentru că, dacă a plecat de-acasă o dată, el poate repeta gestul oricând!

De ce pleacă?
Copiii care fug de-acasă au probleme. Cel mai adesea, în comunicarea cu părinţii care nu mai timp sau chef să stea de vorbă cu ei. Copiii se simt nedreptăţi şi neglijaţi. Fuga de-acasă e cea mai bună metodă de a evita problemele sau de a atrage atenţia asupra lor. Pleacă, apoi se întorc, în speranţa că situaţia s-a schimbat. Dacă lucrurile nu stau aşa, fug din nou. Sunt de obicei recidivişti. Pentru cei care fug prima oară, riscurile cresc pe măsură ce se prelungeşte timpul petrecut pe stradă. Aici devin victime ale delicvenţei, drogurilor, prostituţiei şi se expun unei „victimizări în paralel”.

PROBLEMELE COPIILOR – statistica apeluri la Telefonul Copilului – 116111
 41%: singurătate, certuri in familie, probleme sentimentale, lipsa de comunicare
 23%: abuz, molestare, neglijenta, exploatare prin munca
 13%: copii traumatizaţi de plecarea părinţilor la munca in alta ţară
Cei mai mulţi dintre copii s-au plâns ca se simt singuri, părinţii fiind plecaţi la munca in străinătate sau pur si simplu mult prea ocupaţi pentru a sta de vorba si cu ei.
Din păcate, tendinţa de a pleca de acasă este tot mai întâlnita in rândul copiilor romani, la vârste din ce in ce mai mici, de 10-12 ani, indiferent de statutul lor social.
Specialiştii avertizează ca singurătatea copiilor poate avea efecte care merg de la tristeţe si depresie, până la izolare, probleme de alimentaţie sau chiar apariţia tentativei de suicid .

MOTIVELE DISPARIŢIILOR “VOLUNTARE”
Exista trei tipuri de factori care îi determină pe copii să fugă de acasă:
• situaţiile de care copilul vrea să scape (situatiile tensionate de acasa, abuzurile fizice si emotionale frecvente din partea unuia sau a ambilor parinti, care il determina sa fuga atunci cand tensiunea depaseste pragul de suportabilitate, sărăcia etc.)
• situaţiile în care vrea să ajungă (situatiile in care, mai ales unele minorele – de regula dupa varsta de 14 ani si mai ales din mediul rural – pleaca de acasa pentru a locui in concubinaj cu prietenii lor, din dorinţa de independenţă, de a câştiga bani etc.)
• tulburările de comportament ale minorului

DISPARIŢII INVOLUNTARE

PIERDUŢI prin parc
Nu puţine sunt situaţiile în care părinţii îşi pierd copiii cu care au ieşit la plimbare prin parc. Părinţii nu sunt conştienţi că o nenorocire se poate întâmpla în două secunde. Chiar şi când sunt găsiţi teferi, traumele pot fi considerabile.

Sfaturi pentru părinţi
Nu vă lăsaţi niciodată nesupravegheat copilul, mai ales dacă e de vârstă preşcolară. Învăţaţi-vă copilul, dacă e mic, să vă ţină tot timpul de mână, când mergeţi pe stradă sau la cumpărături. Dacă e mai mare, învăţaţi-l să rămână lângă dumneavoastră în spaţiile publice. Cel mic trebuie să ştie că nu are voie să se ascundă de părinţi, nici măcar în joacă. Vorbiţi cu el despre posibilitatea de a vă pierde unul de celălalt şi construiţi diverse planuri de acţiune. De exemplu, imaginaţi-vă că s-a pierdut de dumneavoastră într-un magazin aglomerat. Spuneţi-i că, în acest caz, „planul” e să se ducă imediat la un angajat al magazinului sau la un agent de pază. Dacă intraţi într-un magazin împreună, stabiliţi-vă de la început un loc de întâlnire în caz că vă pierdeţi unul de celălalt.
Învăţaţi-l adresa şi numărul de telefon încă de timpuriu. Şi chiar un contact în plus al cuiva dintre apropiaţi. Învăţaţi-l să-şi exprime clar şi direct nevoile, chiar şi la telefon, ca să poată spune dacă e în pericol.
Fotografiaţi-l sau filmaţi-l de 2-3 ori pe an, pentru a avea imagini recente cu el. În fiecare moment trebuie să cunoaşteţi semnalmentele exacte ale copilului, greutatea şi înălţimea lui.

RĂTĂCIŢI ÎN SPAŢII DESCHISE
Promiteţi-i copilului că nu-l veţi abandona niciodată. Spuneţi-i că dacă se va întâmpla vreodată să dispară, îl veţi căuta, nu are importanţă câtă vreme, până când îl veţi găsi.
Atunci când copilul se rătăceşte într-un spaţiu deschis, pe un câmp sau într-o pădure, şansele ca el să mai fie găsit în viaţă depind de mobilizarea şi de profesionalismul celor care-l caută.
Redivan Mustafa avea 2 ani şi jumătate. Venise pentru prima oară cu părinţii în vizită la nişte rude din satul Pădureni, Constanţa. Era 19 ianuarie 2005. La prânz, băieţelul a fost lăsat să se joace, alături de alţi copii, lângă cişmeaua satului. Când s-a plictisit, a plecat singur înspre casa rudelor. S-a rătăcit şi a dispărut. A fost găsit după 5 zile, de un cioban, la 2,5 km depărtare de sat. Pe un câmp. Murise de frig.
Ionuţ Căpraru (4 ani şI 2 luni) a supravieţuit 8 zile rătăcit prin pădure. S-a întâmplat în iunie 2005, în satul Brăteşti, din Bacău. Băiatul a fost găsit, la 10 km depărtare de satul în care locuia, de un paznic de vânătoare.
Corneluşa Ştefan (3 ani) s-a rătăcit într-un câmp cu porumb. Pe 7 august 2004 venise cu părinţii la adunat fasole. A dispărut de lângă căruţa unde se juca. După patru zile a fost găsită teafără, de un localnic din Jariştea, la 6 km distanţă de locul dispariţei. Radu Nicolae (3 ani) a dispărut din Chilii, Buzău, pe 29 aprilie 2006. A fost găsit după două zile de salvatorii BGS, pe culmea unui deal, aproape de o râpă adâncă.

Singur, în pădure
Cum poţi să previi rătăcirea copilului într-un spaţiu deschis? Într-o pădure? Ce măsuri de precauţie trebuie să-şi ia un părinte responsabil?
„Dacă pleci cu copilul tău la un grătar sau într-o excursie la pădure, trebuie să-l echipezi corespunzător. Asta nu înseamnă că trebuie să-l îmbraci în camuflaj ci, din contră, în culori cât mai stridente, care nu se regăsesc în natură. Trebuie să aibă în buzunărel un pachet de biscuiţi sau o sticluţă cu apă. Trebuie să-i prinzi pe spate, cu nişte clipsuri, nişte luminiţe care sclipesc în mod regulat şi care rezistă 70 şi ceva de ore. Sistemul trebuie pornit în momentul în care ajungi la pădure, chiar dacă este zi. E posibil ca ele să ardă degeaba, toată ziua, dar dacă copilul se pierde, e un foarte bun mijloc de semnalizare.
Dar, în primul rând, copilul nu trebuie scăpat de sub observaţie. Dacă, totuşi, s-a întâmplat nenorocirea şi copilul a dispărut de lângă ei, părinţii trebuie să anunţe imediat autorităţile şi eventuale echipe de voluntari, să nu părăsească zona – pentru că cel mic s-ar putea întoarce – , să-şi cheme rudele în ajutor pentru căutări, să-l strige în mod regulat, dar să lase un timp suficient pentru a auzi dacă le răspunde copilul. Părinţii trebuie să-şi înveţe copiii ca, dacă se rătăcesc, să nu plece în căutarea lor. Să rămână pe loc, de preferat, într-un loc deschis, vizibil. Să nu se ascundă într-un boschet sau sub un copac gros, unde nu pot fi văzuţi. Să strige după ajutor şi să aştepte să vadă dacă li se răspunde. Să nu se panicheze. Dar cel mai important lucru – să stea pe loc! Dacă plouă să se acopere cu frunze sau să-şi ia o poziţie ghemuită la baza unui copac, sprijinit cu spatele de el.”

Suspiciunile de înec
Sunt cele mai tragice dispariţii. Teoretic, nu mai există nici o speranţă. Dar părintele încă mai nădăjduieşte, până când apa îi scoate copilul la mal. E preţul pe care-l plătesc deopotrivă, părinţii şi copiii, pentru lipsa de supraveghere.
Picu Iosif avea 5 ani. Era din Borca, jud. Neamţ. Pe 3 aprilie 2006, a dispărut din comună. A fost văzut ultima oară pe malul drept al râului Bistriţa, unde se juca cu mai mulţi copii. Pe 20 ianuarie 2007 a fost găsit înecat, pe malul lacului Bicaz, de doi tineri care-şi căutau barca. .

Mesaj pentru părinţi
 Nu vă lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apropierea unei ape. E de ajuns o secundă de neatenţie pentru a se întâmpla nenorocirea!
 Atunci când sunteţi împreună cu copilul la plajă, nu-l pierdeţi niciodată din raza dumneavoastră vizuală.
 Nu rugaţi pe altcineva să vă supravegheze copilul, e responsabilitatea dumneavoastră să faceţi asta.
 Dacă v-aţi pierdut copilul pe plajă, nu porniţi în căutarea lui singuri, anunţaţi imediat salvamarii şi cel mai apropiat echipaj de poliţie.

RĂPIRILE
Răpirile sunt cele mai grave dispariţii. De obicei, agresorul este o cunoştinţă a copilului. Vecin, prieten de familie, rudă. De ce sunt răpiţi copii? Pentru recompensă sau din răzbunare, pentru profit financiar (adopţii pe piaţa neagră, exploatare sexuală, cerşetorie).
FBI atrage atenţia că răpirile comise de cunoştinţe ale minorului (rude, prieteni, vecini…) sunt mai frecvente şi mult mai violente decât răpirile comise de străini. Copiii cred adesea că pot recunoaşte uşor un răpitor. „E o persoană oribilă care oferă cadouri”. Nu e deloc aşa. În cazul răpirilor urmate de crimă din România (Andreea Dodan, Larisa Chelaru, Bila Adina, Claudia Mihai, Ionela Hurdela, Narcisa Huştiu) răpitorii erau persoane cunoscute, în care părinţii victimei aveau încredere.
Potenţialele victime şi agresorii lor interacţionează în timpul unor activităţi obişnuite. Agresiunea apare din interacţiunea între un delicvent motivat, o ţintă disponibilă şi absenţa unui părinte vigilent care să o împiedice.

Răpirea parentală – Copilul furat de părinţi
Sunt cele mai paşnice tipuri de răpiri. Se produc, cel mai adesea, după o separare sau un divorţ al cuplului, când unul dintre părinţi încalcă decizia instanţei judecătoreşti şi-i fură celuilalt copilul.

116000, numărul special alocat dispariţiilor copiilor

• La numărul de telefon 116000, linie unică de urgenţă, se semnalează cazurile de copii dispăruţi din Uniunea Europeană.
• Serviciul funcţionează gratuit, 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână.
• Implementarea liniei 116000 peste tot în Europa ar înlesni campaniile de căutare şi cooperarea internaţională, mărindu-le astfel eficacitatea.
Numărul 116000 este destinat părinţilor, copiilor, autorităţilor şi publicului în general după cum urmează:
• părinţii pot folosi acest număr atât pentru sesizarea rapidă şi gratuită a dispariţiei copilului lor, cât şi pentru a beneficia de serviciile de consiliere;
• copiii care au plecat în mod voluntar de la domiciliu pot apela numărul pentru a discuta cu specialiştii centrului în vederea identificării împreuna a unor soluţii potrivite pentru situaţia în care se află;
• autorităţile pot sesiza la acest număr cazurile de dispariţie în vederea sprijinirii în identificarea copiilor, iar
• publicul larg poate oferi prin intermediul numărului 116000 informaţii folositoare pentru identificarea copiilor dispăruţi.

STATISTICĂ NAŢIONALĂ FOCUS 2007 – decembrie 2010
Distributia cazurilor in functie de gravitate

Distributia cazurilor in functie de mediul de disparitie

Distributia cazurilor in functie de tipul disparitiei

Distributia cazurilor pe grupe de varsta

Distributia cazurilor pe sexe

Minori gasiti in alta tara

În judeţul Mureş, în anul 2010, au fost sesizate 38 cazuri de minori dispăruţi, iar ca urmare a eforturilor depuse de către poliţişti, cu sprijinul partenerilor de acţiune, toate cazurile au fost soluţionate.
În acest an 11 minori au fost daţi dispăruţi, 10 au fost identificaţi, 1 caz aflându-se în curs de cercetare.
MOTIVELE DISPARIŢIILOR din judeţul Mureş:
• conflicte în familie
• absenteism, rezultate slabe la şcoală
• prietenii neadecvate
• părăsirea centrelor de ocrotire din dorinţa de libertate
• severitatea părinţilor

Surse: Jurnalul Naţional, www.copiidisparuti.ro

scms. Gabriela Pîncă

NICOTINA
• Nicotina a fost descoperită la începutul secolului al XIX- lea şi este un alcaloid extras din frunzele plantei Nicotina Tabacum.
• Nicotina, considerată una dintre cele mai folosite substanţe ce dau dependenţă, este un lichid natural incolor, care prin ardere devine maro, iar în prezenţa aerului emană mirosul specific de tutun.
Efectele consumului de nicotină
• Efecte de scurtă durată: stimulare fizică şi intelectuală, creşterea puterii de concentrare, calmare, relaxare, senzaţia de bine şi de plăcere.
Efecte nocive: cauzează producerea bruscă de glucoză, urmată de creşterea ritmului inimii, palpitaţii, creşterea tensiunii arteriale, precum şi accelerarea respiraţiei şi a bătăilor inimii, iritarea mucoasei nazofaringiene, a laringelui, a ochilor, tuse, îngălbenirea dinţilor, pătarea degetelor, apariţia prematură a ridurilor faciale, apariţia dispneei(dificultate la respirație).

Cum te urâţeşte şi te îmbolnăveşte fumatul

Ştim cu toţii că fumatul favorizează apariţia cancerului pulmonar, dar câte femei ştiu că acest obicei le urâţeşte tenul şi câţi bărbaţi ştiu că fumatul le înrăutăţeşte viaţa sexuală? În încercarea de a realiza un sistem de avertizare mai avansat decât pozele de pe pachetele de ţigări, un grup de cercetători finlandezi a dezvoltat un website interactiv care înfăţişează, fără menajamente, ravagiile fumatului asupra corpului uman.
Website-ul Tobacco Body a fost creat în colaborare cu Societatea pentru Studiul Cancerului din Finlanda şi prezintă consecinţele fumatului asupra diferitelor organe ale corpului uman – un întreg catalog de efecte nocive, de la coşuri şi piele cenuşie până la riscul mărit de apariţie a unor boli foarte dureroase, precum ulcerul gastric.
În cazul femeilor, unul dintre cele mai neplăcute efecte ale fumatului este acela că el favorizează creşterea părului pe faţă sau pe braţe (pentru că măreşte producţia de testosteron, hormon masculin); în plus, pielea capătă o tentă cenuşie, iar fumătoarele sunt mai predispuse la apariţia coşurilor, deoarece fumatul încetineşte circulaţia sângelui, sporind riscul infecţiilor şi făcând acneea mai dificil de tratat.
Fumatul favorizează, de asemenea, apariţia ridurilor, îmbătrânirea prematură a pielii; la vârste egale, nefumătorii au de 5 ori mai puţine riduri decât cei care au fumat câte un pachet de ţigări pe zi, timp de 25 de ani.
Un efect neaşteptat al fumatului este creşterea în greutate, în cazul unor persoane; în categoria fetelor cu vârsta de 16-24 de ani, cele care fumează au cele mai mari şanse de a fi supraponderale, arată cercetătorii.
Fumătorii au părul mai fragil şi mai friabil şi sunt mai predispuşi la încărunţire şi chelirea prematură, comparativ cu nefumătorii.
Fumatul afectează viaţa sexuală a bărbaţilor: încetineşte circulaţia sângelui, deci scade şi afluxul de sânge la nivelul penisului, ceea ce explică de ce fumătorii sunt de două ori mai predispuşi la probleme erectile, în comparaţie cu nefumătorii.
Calitatea spermei este, de asemenea, afectată negativ; densitatea spermatozoizilor este mai mică şi mobilitatea lor mai scăzută.
În plus, fumătorii sunt expuşi şi unui risc considerabil mărit de a face ulcer stomacal, deoarece nicotina reduce capacitatea stomacului de a rezista atacului bacteriei Helicobacter pylori, care determină apariţia ulcerelor.
Site-ul Tobacco Body mai prezintă multe alte efecte ale fumatul sănătăţii şi frumuseţii, atât la bărbaţi, cât şi la femei.

Ce se întâmplă cu creierul celor care s-au apucat de fumat din adolescenţă?

Adoptarea încă din adolescenţă a obiceiului de a fuma este asociată cu „subţierea” scoarţei cerebrale, arată un studiu recent al cercetătorilor americani.
Cu cât o persoană are la activ mai mulţi ani de fumat, cu atât are mai puţină materie cenuşie într-o arie cerebrală asociată cu luarea deciziilor şi cu atât îi este mai greu să renunţe la ţigări, arată studiul cercetătorilor de la UCLA, primul de acest gen din domeniu.
Ei au scanat creiere de ambele sexe, cu vârsta de 16-21 de ani. Unii dintre ei nu fumaseră niciodată, alţii fumau în medie 6 sau 7 ţigări pe zi.
Cu cât un tânăr fumase mai mult, cu atât era mai subţire o porţiune din emisfera dreaptă a creierului, numită insula (sau cortexul insular). Această arie este asociată cu luarea deciziilor şi cu sentimentul de încredere şi este, în mare măsură, responsabilă de ceea ce numim intuiţie.