Stiri locale

INIMA BOLNAVĂ A UNUI BĂRBAT, ÎNLOCUITĂ PRIN TRANSPLANT, LA MUREŞ

Un bărbat de 58 de ani dn judeţul Neamţ, cu diagnosticul de cardiomiopatie dilatativă, va primi joi, 2 aprilie, o inimă sănătoasă, în urma unui transplant ce va avea loc la Mureş. Acesta este primul transplant de cord din acest an, la Târgu Mureş.

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, prof.univ.dr. Horaţiu Suciu, citat de voceatransilvaniei.ro, a declarat că inima este prelevată la Cluj-Napoca, de la un donator bărbat, în vârsta de 47 ani, aflat în moarte cerebrală din cauza unui accident vascular cerebral.

Operaţia se va finaliza în jurul orei 15:00, potrivit aceleiaşi surse.

sursă foto: www.sfm.md