Intervenție în cartierul Dezrobirii pentru respectarea ordinii
Astăzi, polițiști din cadrul Poliției municipiului Târnaveni au intervenit cu efective mărite în cartierul Dezrobirii din localitate ca urmare a unor sesizări de tulburare a ordinii și liniștii publice.

La fața locului, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că în afara locuințelor, se aflau mai multe de persoane, care nu respectau prevederile legale instituite în această perioadă, prin faptul că se aflau constituite în grupuri și totodată tulburau ordinea și liniștea publică, ascultând muzică la o intensitate ridicată.
Forțele de ordine le-au solicitat intrarea în locuințe, aceștia manifestându-și nemulțumirea cu privire la obligația de a rămâne în locuințe.
În urma intervenției polițiștilor, toate persoanele s-au conformat și au intrat în locuințe, fiind restabilită ordinea și liniștea publică.
Până în prezent, au fost identificate 19 dintre persoanele în cauză și urmează a fi sancționate contravențional pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare și a Legii 61/1991.
De asemenea, se continuă activitățile în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și luarea masurilor legale ce se impun.
Zona va fi monitorizată în continuare pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Eu cred ca trebuie apreciată și politia locală chiar dacă nu e repartizată la bau bau combinat dar se duc in sprijin sint in prima linie si ei
trebuie pusi la munca,habar nam de unde au bani de distractie si muzica toata ziua,si nu munceste nimeni.BRAVOO POLITIA ROMANA JANDARMERIEI ETC VATI FACUT DATORIA CU BRIO.
De acord d-l.Valentin,dupa CE ca majoritatea traiesc din ajutoare sociale ,statul le da bani ,tot ei sant cei care nu respecta legea.Majoritatea nu contribuie cu nimic LA Stat,doar stau cu mana intinsa.Si munca in folosul comunitatii sa se desfasoare altfel,nu ca pana acum,ei isi arunca gunoaiele,resturile menajere apoi sant platiti de catre Stat ,respectiv Primarie sa si le stranga.
Astai vrajala de la voi va laudati singuri ca viniti si faceti ordine Spuneti la oameni adevarul sa site toata tara ce policisti sunteti voi Aloc sa veniti sa ajutati oameni veniti sale puneti amenizi si cas devina si fara de vina si sa bateti Oameni astai tara noastra ROMANIA
Amendați și puși la muncă în folosul comunității!
Locuiesc in zona si Ordonanta Militara este “bine-venita” in zona,este ca o mana cereasca.Mi-ar placea ca Ordonanta Militara sa se continue ani de zile,doar ASA vor fi pusi LA punct cei CE nu respecta legile si din pacate sant foarte multi.De primavara pana in toamna,canta muzica LA maxim cu boxe afara,se chefuieste,se danseaza.Ne bucuram si noi cei care respectam legile atunci cand vin Fortele de Ordine,respectiv Organele de Politie si Jandarmeria sa ii puna LA punct.Ma bucur ca aceasta zona va fi in continuare monitorizata.Tot respectul pentru Fortele de ordine ,respectiv Politie si Jandarmerie si pe aceasta Cale le multumesc foarte mult.
Felicitari Politiei si jandarmeriei !