Stiri locale

INVITAT DE MARCĂ: TOTO CUTUGNO, LA ZILELE ORAȘULUI TÂRGU MUREȘ

Îndrăgitul interpret de muzică uşoară, Toto Cutugno (foto), va concerta duminică, 24 mai, în Parcul Municipal din Târgu Mureș, cu ocazia celei de a XIX-a ediţii a „Zilelor Tîrgumureşene”, au anunțat oficiali ai orașului. În deschidere vor cânta formaţiie Tankcsapda (Ungaria) şi Holograf.

”Zilele Târgumureșene” vor avea loc în perioada 18-24 mai.

Programul complet al evenimentului va fi dat publicităţii în cursul săptămânii viitoare.

Cu aceeași ocazie, Primăria Municipiului organizează sâmbătă, 9 mai, de la ora 12.00, la Centrul Cultural “Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş, preselecţia pentru concursul Miss & Mister Târgu-Mureş 2015.