Izolarea socială este aproape imposibilă în comunitățile sărace

Un studiu recent sugerează că în zonele extrem de sărace și vulnerabile, distanțarea socială nu este mereu realizabilă. În zonele vulnerabile de la Târnăveni există încăperi unde locuiesc mai mult de 8 persoane, iar izolarea într-o astfel de locuință este aproape imposibilă. De asemenea există aceeași copii nesupravegheați de părinți care trăiesc din cerșit, din ceea ce găsesc în tomberoanele de gunoi și care își trăiesc practic viața pe străzi.

Un studiu publicat recent argumentează că, în locurile extrem de sărace, nu este practic să se impună aceleași măsuri de carantină ca în zonele dezvoltate. Studiul lui Jason Corburn, profesor în sănătate publică și urbană la Universitatea din California, Berkeley se concentrează în special pe așezările din emisfera sudică, are însă lecții importante și pentru România, unde 6-7% din populație trăiește în sărăcie extremă. De altfel, Corburn scrie că aceste lecții sunt foarte importante pentru toate comunitățile vulnerabile de pe glob.

Conform lui Corburn, în aceste zone foarte sărace, șocul economic și instabilitatea asociate unei carantine generalizate ar putea omorî mai mulți oameni pe termen lung decât boala în sine.

Aceste comunități sunt de obicei asociate cu condiții insalubre și aglomerate de trai, perfecte pentru a răspândi boală. Deseori, localnicii au probleme cronice de sănătate și nu au acces la facilități medicale adecvate, care le cresc riscul și mai mult. Astfel, cercetătorii subliniază nevoia dezvoltării de strategii unice pentru astfel de zone, strategii care să țină cont de situația reală a acestor comunități.

În fiecare zonă vulnerabilă, trebuie analizate probleme locale și situația punctuală. Astfel, fiecare comunitate ar avea un răspuns planificat la nivel local, nu o soluție generală impusă de sus. 

Iată lista principalelor recomandări făcute de cercetători:

Instituirea unui comitet local de urgență pentru fiecare astfel de comunitate;

Instaurarea unui moratoriu pentru chirii și suspendarea oricăror evacuări;

Asigurarea nevoilor de bază;

Dispunerea de cadre medicale care să monitorizeze comunitatea;

Asigurarea standardelor de apă, salubritate, și igienă;

Susținerea financiară a acestor comunități;

Asigurarea funcționării neîntrerupte a facilităților de vidanjare;

Implementarea unui plan de mobilitate.

Problemele de comunităților sărace sunt mult mai vechi la Târnăveni și nu au soluții simple, dar nici nu sunt imposibil de rezolvat. În primul rând depinde și de cei care trăiesc acolo să dorească să își depășească condiția, iar mai apoi de societate și factorii responsabili să îi îndrume prin constrângeri și recompense către o viață civilizată și care să nu deranjeze semenii din localitatea în care trăiesc.

Din pacate, Biserica s-a implicat prea putin in aceasta zona, indiferent de confesiune.