RecentStiri locale

Jandarmii au împodobit bradul pentru copiii din cadrul caselor de tip familial din Târnăveni

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, la nivelul Grupării de Jandarmi Mobile  “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș, a devenit deja o tradiție să dăruiască pentru a ajuta.
Anul acesta, marti 20 decembrie, au fost prezenți fost în mijlocul copiilor din cadrul caselor de tip familial din Târnăveni-din cadrul Direcției de Asistență Socială Mureș, pentru a aduce zâmbete pe chipurile lor.

Am auzit că încă nu au brad anul acesta și pentru că știm că nu poate lipsi bradul de Crăciun, ne-am mobilizat și le-am îndeplinit aceasta dorință, iar pentru că unui brad împodobit îi stă bine cu cadouri, nu au lipsit jucăriile și dulciurile donate de către colegii noștri.Corul de colindători ai Jandarmeriei Mureșene i-a încântat pe cei mici și la rândul lor ne-au bucurat inimile cu poezii și colinde. Le mulțumim copiilor pentru primirea călduroasă și le dorim ca dorințele lor să se îndeplinească!
Mulțumim colegilor care au făcut acest lucru posibil și colaboratorilor din cadrul Direcției de Asistență Socială!Fiecare copil merită un Crăciun Fericit!

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL