Jidvei intră pe piaţa de prelucrare a laptelui

Jidvei, unul dintre cei mai mari producători de vinuri de pe plan local, care a terminat anul trecut cu afaceri de 192 mil. lei (peste 40 mil. euro), a cumpărat o mică fabrică de prelucrare a laptelui din judeţul Alba, cu o capacitate de procesare de 5.000 de litri de lapte/zi, pe care o retehnologizează în prezent pentru a face în viitor produse ce vor fi destinate comerţului.

Grupul are ferme pro­prii de animale, însă producţia este utilizată doar intern. Compania are patru crame la Jidvei, Tăuni, Blaj şi Bălcaciu, iar producţia estimată pentru acest an este  de circa 20 de milioane de litri de vin. În 2020, la crama Bălcaciu a fost finalizat un proiect în valoare de 4 mi­lioane de euro pentru mărirea capacităţii de distilare şi modernizare a unităţii. De asemenea, reprezentanţii companiei spuneau anterior că vor investi în schema de maşini pentru a degreva nevoia de forţă de muncă în exploatarea plantaţiilor viticole.

“Am învăţat că businessul cu vin nu trebuie să reprezinte mai mult de 70% din totalul afacerii grupului” a afirmat Claudiu Necşulescu, preşedintele grupului Jidvei (foto).

ZF.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.