Joi, 1 iulie, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat temporar în localitatea Seuca

Pentru a permite Transgaz efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 01 iulie,  între orele 09.00-16.00 în localitatea Seuca, jud. Mureș.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale, care se va realizat treptat, să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 

0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.