Stiri locale

JOI, INCENDIU LA O CASĂ ÎN JUDEŢUL MUREŞ

În data de 14 noiembrie, a.c., în jurul orei 0018, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o casă de locuit situată în localitatea Tisieu, comuna Ibănești.
La adresa indicată de apelant, au fost mobilizați pompieri militari din cadrul Detașamentului Reghin cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. La stingerea incendiului a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ibănești cu o autospecială. În momentul sosirii la locul intervenției, incendiul era generalizat, flăcările manifestându-se la acoperișul casei, precum și la mobilierul din interior.
Din cauza materialelor din care era construită casa, precum și a cantității însemnate de materiale combustibile, intervenţia s-a dovedit a fi dificilă.
Ca urmare a producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o coșul de fum neprotejat de materiale combustibile, au ars casa de locuit construită din lemn și BCA, pe o suprafață de cca. 100 mp. precum și mobilierul din interior.