Judecătoria Târnăveni se mută temporar în Centrul Cultural din municipiu pe durata lucrărilor de modernizare a sediului
Consiliul Local Târnăveni urmează să aprobe atribuirea în folosință gratuită a Centrului Cultural de pe strada Pompelor nr. 14/A către Judecătoria Târnăveni, care va funcționa aici temporar pe perioada lucrărilor de reparații capitale și modernizare a actualului sediu al instanței.
Potrivit proiectului de hotărâre aflat în procedură de transparență decizională, imobilul aparține domeniului public al municipiului și are o valoare de inventar de 8,52 milioane de lei. Spațiile vor fi puse la dispoziția Judecătoriei pentru desfășurarea activităților specifice, astfel încât activitatea instanței să nu fie întreruptă în timpul lucrărilor de reabilitare.
Solicitarea a fost formulată de Tribunalul Mureș, care a arătat că amploarea intervențiilor planificate la sediul Judecătoriei Târnăveni din strada Republicii nr. 44 nu permite continuarea activității în actuala clădire. Lucrările vizează reparații capitale, consolidări, recompartimentări și modernizarea spațiilor, inclusiv dotarea acestora cu instalații adaptate cerințelor actuale.
Reprezentanții Tribunalului Mureș au precizat că, în urma unei vizite efectuate în februarie 2026, au constatat că Centrul Cultural din Târnăveni corespunde necesităților instanței și poate asigura condiții adecvate pentru desfășurarea activității pe întreaga perioadă a șantierului.
Conform documentației, predarea efectivă a spațiilor către Judecătoria Târnăveni va avea loc în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii. Cheltuielile de întreținere și utilități vor fi suportate de Tribunalul Mureș pe durata folosinței gratuite.

