Județele Mureș și Harghita și-au dat mâna pentru revigorarea aeroportului Transilvania din Târgu Mureș
Participanții panelului de discuții desfășurat la Universitatea de vară „Tusványos” au fost de acord că existența unui aeroport regional funcțional reprezintă o necesitate stringentă, având ca scop integrarea întregii zone în circuitul aeronautic internațional. Vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Csibi Attila, a subliniat că se poartă negocieri intense cu parteneri internaționali, iar rezultatele acestor discuții pot aduce, pentru aeroportul din Târgu Mureș, schimbări semnificative în perioada de toamnă.
Vicepreședintele Consiliului Județean Mureș și-a manifestat optimismul referitor la evoluția proiectelor. „Am inițiat negocieri intense și eficiente cu parteneri internaționali, care au condus la stabilirea unor condiții clare, fundamentale pentru încheierea de acorduri concrete”. Csibi Attila a mai precizat că rezultatele vor fi vizibile în foarte scurt timp și că, în plan operațional, se anticipează o toamnă extrem de activă. „Ne dorim ca, încă din acest an, pasagerii care utilizează aeroportul din Târgu Mureș să poată opera zboruri pentru city break, vizite în familie sau călătorii de afaceri în străinătate”.

