Județul Mureș pe locul 1 în topul accesului la avort
Asociația Moașelor Independente a refăcut, în cadrul unei cercetări, traseul pe care îl are de parcurs orice pacientă care are nevoie de serviciul de avort și arată că peste 80% dintre unitățile medicale publice din România nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate.
Potrivit cercetării, în România, din 176 de unități medicale publice care figurează cu secții de obstetrică- ginecologie, doar 7 unități furnizează ori avort medicamentos, ori chirurgical în acord cu recomandările din ghidurile medicale, prospectele farmaceutice și legislația națională iar, din 783 de unități medicale private (clinici și spitale), doar 3 unități oferă ambele tipuri de servicii de întrerupere a sarcinii conform ghidurilor, prospectului și legislației naționale.