JUMĂTATE DINTRE LOCALNICI SUNT PENTRU ÎNCHIDEREA CENTRULUI

Jumătate dintre localnici sunt de acord cu închiderea centrului pentru circulația rutieră în week-end. Dintre aceștia însă, 15% au afirmat că ar prefera să fie închis doar duminica. Rezultatele provin de la un sondaj de opinie realizat online de portalul Tirnaveni.ro. În același sondaj 42 % dintre respondenți s-au declarat împotriva închiderii circulației în zona centrală iar 8 procente s-au arătat indiferenți față de această măsură. La sondaj au răspuns peste 500 de persoane.

În ultima perioadă au apărut mai multe nemulțumiri referitoare la închiderea circulației în centru iar conform unei monitorizări efectuate săptămâna trecută, pe parcursul unei zile prin centrul închis circulă totuși în medie 37 de mașini pe ora, constituind un pericol pentru pietonii aflați pe carosabil.

Conform deciziei Consiliului Local strada Republicii este închisă sâmbăta și duminică de la intersecția cu 1 Mai până la cea cu strada Stadionului. Circulatia autovehiculelor este interzisa pe aceasta portiune de sosea in fiecare sambata de la ora 15 pana duminica la orele 24, de la 1 iulie pana in data de 1 septembrie.