Portalul municipiului Târnăveni

KNAUF INSULATION-Pentru o lume mai bunăRecentStirea zileiStiri locale

Knauf Insulation se implică în viața comunității din Târnăveni

Knauf Insulation este unul dintre cei mai mari producători de pe piața materialelor de izolare și parte a Grupului Knauf, iar valorile companiei sunt simple și directe. Esența a ceea ce înseamnă să faci parte din familia Knauf a fost surprinsă în patru cuvinte:

  • Menschlichkeit
  • Parteneriat
  • Angajament
  • Antreprenoriat

Compania este interesată și își dorește să fie implicată în mod specific în toate aspectele legate de dezvoltarea durabilă a comunității locale din Târnăveni, de la proiecte de renovare și modernizare de interes public – școli, grădinițe sau unități medicale, până la acțiuni ce promovează un stil de viață sănătos. Astfel, Knauf Insulation a participat la Maratonul Târnavei, cu scopul de a încuraja sportul ca mod de petrecere al timpului liber.

Ne străduim să ajutăm comunitățile în care activăm să devină medii de viață și de lucru cât mai plăcute. Deservim multe comunități din întreaga lume, iar abilitățile și ideile oamenilor noștri sunt o reflexie a acestora. Ne mândrim cu implicarea noastră activă în comunitățile locale, iar scopul nostru final este de a oferi beneficii tangibile și durabile comunităților din întreaga lume în care activăm. anunță compania Knauf Insulation, care în prezent construiește o nouă fabrică la Târnăveni.

Renovarea Liceului Andrei Bârseanu din Târnăveni reprezintă unul din cele două proiecte majore de renovare în care compania s-a implicat activ, prin oferirea de consultanță tehnică pentru renovarea interiorului și exteriorului clădirilor, folosind materialele adecvate pentru a spori eficiența energetică și confortul din interior.

Izolarea fațadelor și mansardelor celor două facilități din comunitatea locală Târnăveni, reprezintă modul prin care ne arătăm sprijinul față de comunitatea locală și modul în care ne sprijinim angajații, clienții și alte părți interesate. Încurajăm implicarea în comunitate deoarece credem că, astfel, creăm comunități și centre de afaceri sănătoase și sustenabile.

Odată cu achiziția fabricii din Târnăveni s-a început și procesul de evaluare al spațiului și a capacității de producție. Au fost efectuate lucrări de curățare a zonei de clădiri dezafectate care nu mai funcționau și reprezentau un risc, precum vechea clădire de producție de sticlă plană, care a fost demolată pentru a face loc unor noi spații logistice. Totodată, se întreprind acțiuni de reabilitare a infrastructurii uzinei, adică instalații, cabluri, conducte sau devieri a apelor uzate, în vederea optimizării procesului de fabricație. În timpul lucrărilor de modernizare din interiorul și exteriorul fabricii, reprezentanții Knauf Insulation au luat toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța echipelor implicate în proces, precum și a mediului.

La Knauf Insulation ne propunem să atingem performanță de cea mai înaltă calitate în fiecare punct de operare pe care îl avem, prin interacțiunea constantă cu comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. În acest scop, am colaborat cu furnizori locali și naționali subcontractați pentru lucrările de modernizare a șantierului de la Târnăveni, ceea ce are un impact pozitiv și asupra economiei locale. Modernizarea ulterioară va asigura condiții de muncă superioare și sigure pentru angajați și soluții de cea mai înaltă calitate pentru clienți, precum și cele mai înalte standarde de responsabilitate ecologică pentru un viitor mai durabil, în conformitate cu angajamentul companiei – „Pentru o lume mai bună”, informează compania.

Totodată, în timpul lucrărilor de modernizare din interiorul și exteriorul fabricii, s-au recuperat și reciclat cu succes peste 23.000 de metri cubi de deșeuri de cărămidă și beton, generând un impact mai mic asupra mediului și asupra traficului urban. Un camion poate transporta 18 metri cubi de material, astfel că prin oraș au trecut cu aproximativ 1.278 de camioane mai puțin necesare pentru a elimina deșeurile de pe amplasamentul fabricii.