La Mediaş se reia tradiţionalul joc de ţuru în prima zi de Paşte

Primăria Municipiului Mediaş a anunţat că reia tradiţionalul joc de ţuru, un fel de oină, în prima zi de Paşte, în cartierul Moşnei, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

„Primăria Municipiului Mediaş organizează în data de 24 aprilie 2022, în prima zi a Sărbătorii Pascale, tradiţionalul Joc de ţuru, în cartierul Moşnei. Manifestarea va debuta la ora 11:00, pe strada Stejarului nr. 1, iar cei prezenţi vor asista atât la tradiţionala întrecere, cât şi la spectacolul de cântece şi dansuri populare pregătit de către organizatori. Programul artistic va fi susţinut de către interpreţii Marian Suciu, Emilia Muntean, Costel Popa, Aurelian Suciu, Aurica Bacea, Cosmina Fulea, Diana şi Bianca Creţu, precum şi Dan Filuţ Tabără. De asemenea, vor participa ansamblurile de dansuri populare ‘Târnavele’ şi ‘Muguri de pe Târnave’, precum şi Grupul Instrumental ‘Ceteraşii de pe Câmpie’ din Mureş”, se precizează în comunicat.

Jocul de ţuru datează din 1926 şi a început ca un obicei de cartier al Văii Moşnei şi continuă să rămână unul din evenimentele emblematice, pitoreşti şi autentice ale comunităţii din Mediaş. AGERPRES