Legenda Fântânii Zmeului încă îi fascinează pe locuitorii satului Gheja

La graniţa unde se întâlnesc judeţele Mureş, Cluj şi Alba, în apropierea Mănăstirii Oaşa, pe o pantă abruptă şi greu accesibilă, la câteva sute de metri de locul în care râul Arieş se varsă în Mureş, se află Fântâna Zmeului, despre care se spune că de mii de ani adapă animalele sălbatice şi asigură apa necesară localnicilor pe timp de secetă.

Apa din Fântâna Zmeului, unii îi spun Fântâna Uriaşului, ar fi apărut în mod salvator în timpul unei secete cumplite, după cum spune legenda, şi a astâmpărat inclusiv setea trupelor romane şi a negustorilor care au folosit drumul roman din apropiere, ale cărui urme încă sunt vizibile.

“Suntem cam la trei kilometri şi jumătate de satul Gheja (care aparţine de oraşul Luduş, n.r.), cam un kilometru de Cheţani, dar sunteţi de admirat fiindcă aţi reuşit să treceţi proba de foc: aţi avut şi junglă, şi pustietate, şi munte şi după toate aceste încercări aţi ajuns într-un loc de-a dreptul fascinant. Suntem la Fântâna Zmeului! Purtătoare de legendă, această fântână – din care a mai rămas doar un izvor – începe cu o poveste foarte interesantă. De-a lungul secolelor, seceta a făcut ravagii, iar aici era singura aşezare care avea apă. Se spunea că inclusiv râul Mureş a secat, dar această fântână, nu. Se spune, într-una dintre legende, că, supărat pe oameni, unul dintre Urieşi (Uriaşi, n.r.) – noi suntem acum în zona Urieşului, unde s-au găsit oase umanoide imense, deci au existat – unul dintre aceşti uriaşi a luat fântâna cu totul şi a adus-o aici, a ascuns-o. Se şi vede că este într-o zonă ascunsă. Uriaşul le dădea oamenilor, cu porţia, câte un căuş de apă. Un căuş însemnând un pumn al zmeului, care reprezenta o saca, adică un butoi, adică aproape 100 de litri. Vă daţi seama că dacă zmeul avea căuşul palmei cât o saca, era imens. Toată zona poartă poveştile acestui zmeu. Chiar povestea bătrânul Barşon din Cheţani că ‘stătea zmeul pe deal şi îşi spăla picioarele în Mureş’. E fascinantă povestea!”, a declarat scriitorul şi sculptorul Ioan Astăluş.

Scriitorul, care a abordat într-unul din romanele sale şi peripeţiile uriaşilor din zona Gheja, susţine că orice legendă are în spate şi un sâmbure de adevăr şi că în locul în care acum se află izvorul încă sunt vizibile urmele fântânii, care avea marginile din bazalt, o rocă imposibil de găsit în zonă.

“Sunteţi aici şi vă puteţi bucura de un adevăr intrinsec. E greu de crezut ca în această zonă, aflată la confluenţa Podişului Transilvaniei cu Podişul Târnavei, să găsim bazalt. Este o rocă vulcanică adusă de prin Munţii Călimani sau de prin alţi munţi. Această fântână a fost îngrijită, dar cu timpul, ignoranţa şi beneficiile civilizaţiei au adus-o în această stare. Unul dintre lucrurile interesante, care a fost dovedit, este că în momentul în care era o fântână, dacă puneai ceva colorat, cerneală, ieşea undeva în râul Mureş. Principiul vaselor comunicante respinge o astfel de teorie, dar în momentul în care vom reamenaja acest spaţiu, vom face din nou şi această încercare. Animăluţele o duc bine aici pentru că melcii, precum vedeţi, vin să se adape. În zonă s-au dezvoltat salamandre, mărimea lor obişnuită de 10-15 centimetri, aici au fost găsite salamandre chiar de 1 metru, plus şerpi foarte mari, pentru că, încetul cu încetul, ne duce cu gândul la zmeu, dragon… fantezia populară este bogată”, a susţinut Ioan Astăluş.

Potrivit artistului, există o serie de cărţi despre comorile zmeilor, însă cea mai mare comoară a acestor zmei sau uriaşi era apa şi mai ales apa acestui izvor, care nu îngheaţă niciodată şi îşi păstrează constant temperatura indiferent de anotimp.

“Melcii, care pe timp de iarnă se îngroapă în pământ, aici stau îngropaţi lângă izvor. Nu ştim dacă datorită radiaţiei sau a altor fenomene, toată zona aceasta nu îngheaţă pe timp de iarnă, drept dovadă că melcii vin să se adape în februarie. Plus plantele, alunul comun, muşchi şi lichen. Muşchiul şi lichenii identifică zona cea mai curată, iar aici suntem într-o zonă foarte curată. Apa nu îngheaţă, are o temperatură constantă tot timpul anului. Vara veneau oamenii de la kilometri întregi să aducă apă pentru cei care munceau pământul. Este o apă mineralizată. Îmi propun, împreună cu cei care vor să salveze mediul, să reamenajăm Fântâna Zmeului”, a spus Ioan Astăluş.

Un localnic din satul Gheja, Viorel Chiorean, de 82 de ani, ne spune că a auzit legenda zmeului din bătrâni şi că e ciudat la această poveste că izvorul nesecat e pe deal, nicidecum în vale.

“Tot timpul a fost apă în fântâna aceea. Fântâna e pe deal, nu pot să îmi dau seama, o fi fost un izvor. Cum iese apă din deal? Practic ar trebui să fie în vale. Ştiu că aşa era vorba că a fost un zmeu care a adus-o, că aşa se numeşte fântâna”, a afirmat Viorel Chiorean.

Un alt localnic din satul Gheja, Daniel Sabău, de 49 de ani, a spus că a aflat de la bunicii săi despre Fântâna Zmeului, de pe deal, şi că i se spunea că de acolo ieşeau nişte gheare de foc, însă copiii nu au fost niciodată înspăimântaţi, ba din contră.

“Au mers acolo bătrânii şi spun că din piatră a început să iasă un izvor cu o apă foarte bună. E foarte neobişnuit, e cam la mijlocul dealului. Nu cred legenda, dar oricum ceva s-a întâmplat dacă există poveşti. Am aflat de existenţa fântânii de pe la 6 ani, am crescut la bunici şi îmi povesteau ei. Am fost acolo, mergeam în excursie cu copiii. Întâmplarea face că avem pământ acolo, în Podei, e o zonă care dă chiar deasupra Fântânii Zmeului. Am fost acolo, am lucrat pământul, mergeam să aducem apă de la Fântâna Zmeului. În zona aceea oamenii aveau legume şi ţineau izvorul şi îl curăţau. Acum nu mai ştiu dacă merge cineva acolo, pentru că tot pământul e al mănăstirii. E o poveste, e o legendă. Nouă nu ne era frică să ne întâlnim cu zmeul. Oamenii mari ziceau că dacă mergem acolo, o să ne întâlnim cu gheare de foc, dar aşa e legenda, nouă nu ne-a fost frică niciodată. Din contră, mergeam şi aduceam apă de acolo, aduceam şi acasă”, a afirmat Daniel Sabău.

În satul Gheja se mai spune că un sătean se lăuda că are cea mai bună apă din sat pentru că a adus o găleată de apă de la Fântâna Zmeului şi a turnat-o în fântâna lui, iar oamenii luau apă de acolo, fiindcă în sat apa e cam sălcie.

“Acum nu ştiu dacă e o invenţie. Omul nu mai trăieşte, fântâna e lângă şcoală şi are o apă foarte bună, pentru că e la mijlocul satului. Aici, în sat, apa e mai sălcie, în mijlocul satului e apa mai bună”, a subliniat săteanul.

Indiferent de legenda care s-a ţesut la baza ei, Fântâna Zmeului se află la mijlocul unui versant extrem de abrupt, de pe malul drept al Mureşului, un deal de pe care, în zilele senine, se dezvăluie o privelişte de-a dreptul impresionantă: de jur împrejur se pot vedea Munţii Făgăraş, Munţii Apuseni, Cheile Turzii şi Munţii Călimani. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.