Stiri locale

„LICURICI SUB LUCEAFĂR” O NOUĂ CARTE DE RĂZVAN DUCAN

Scriitorul Răzvan Ducan revine cu o nouă carte, apărută în aceste zile la editura Nico din Tg.Mureş.
Intitulată “Licurici sub Luceafăr”, cartea reprezintă o incursiune solitară a autorului în lumea plină de frustrări a genialului Mihai Eminescu.
Este o carte incitantă, care în peste 300 de pagini, pune cititorul în postura de a vedea evenimente, situaţii, stări din viaţa trepidantă a poetului nostru naţional, din unghiuri pragmatice, necosmetizate de oameni şi de vremuri.
Ecouri la cartea de versuri a lui Răzvan Ducan, “Poporul de proşti versus Eminescu”, dar şi fotografii de album literar, completează fericit cartea cu şi despre Eminul Poet!
În următoarele zile, volumul “Licurici sub Luceafăr” va avea parte de mai multe lansări, la Tg.Mureş, Sighişoara, Reghin, Sărmaş, localităţi de unde autorul a primit deja invitaţii.