LISTA COMPLETĂ a măsurilor care intră în vigoare din 15 mai și planurile de relaxare a restricțiilor până în august

Autoritățile au decis unele relaxări ale restricțiilor ce intră în vigoare de sâmbătă, 15 mai, dar și altele care sunt propuse să fie aplicate de la 1 iunie, 1 iulie, respectiv 1 august.

De sâmbătă, 15 mai, se elimină restricțiile privind deplasarea pe timp de noapte, obligația de purtare a măștii în spații deschise, cu excepția zonelor aglomerate și la locul de muncă, nu mai sunt restricții de program de funcționare pentru magazine, este permis accesul în sălile de fitness/sport în anumite condiții, restaurantele, cafenelele, terasele vor putea fi deschise până la ora 24.00 și este permisă organizarea de spectacole/concerte/festivaluri.

Se menține interdicția organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise/închise până la data de 31 mai 2021.

Din 1 iunie, acestea ar putea fi organizate în spații deschise, cu cel mult 70 de persoane, doar în localitățile cu incidență mai mică sau egală cu 3/mia de locuitori. De la 1 iulie, numărul participanților ar putea fi extins la 100, iar de la 1 august, la 150. De asemenea, numărul participanților poate fi mai mare, dacă sunt toți vaccinați.

În ceea ce privește aceste evenimente organizate în spații închise, numărul maxim de participanți propus este 50 de persoane de la 1 iunie, 70 de persoane de la 1 iulie, respectiv 100 de persoane de la 1 august. Numărul participanților poate fi depășit dacă se face dovada vaccinării complete și este asigurată o suprafață de 2 mp fiecărei persoane.

Târgurile şi talciocurile rămân închise până în 30 iunie. De la 1 iulie, activitatea acestora poate fi reluată, ”dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs”.

Piscinele interioare și locurile de joacă la interior rămân închise până în 31 mai.

Purtarea măștii de protecție în spații închise rămâne obligatorie până în 31 iulie, cel puțin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.