Litoralul Ardealului, locul unde apa este mereu caldă

”Litoralul Ardealului” este pregătit să-și primească oaspeții.

Nisipul a fost reîmprospătat, șezlongurile pregătite, iar apa din lacurile naturale sărate ajunge la 40 de grade Celsius, chiar dacă soarele verii este puțin capricios.

Primii turiști au început să apară, iar zona poate găzdui, chiar și în noile condiții de distanțare socială, până la 6.000 de vizitatori zilnic.

Ocna Sibiului era în perioada interbelică o renumită stațiune balneo-climaterică. Aici s-au investit în ultimii ani peste 5 milioane de euro în refacerea zonei.

Sezonul va ține până în luna septembrie, iar turiștii vin atât din țară, cât și din străinătate.

Cei care ajung în Ocna Sibiului sunt atrași în primul rând de apa sărată care ajunge la temperaturi de peste 40 de grade datorită heliotermiei.

Nămolul, alături de băi ajută la tratarea unui spectru foarte larg de afecțiuni. Cei care au probleme respiratorii de asemenea pot face aerosoli.

Ionuț Costea, administrator lacuri sărate Ocna Sibiului: ”Probabil și din cauza incertitudinii din pandemia de Covid, nu știam dacă o să vină sau nu lumea. Dar se pare că lumea nu renunță la Ocna Sibiului, plus că avem un mare avantaj, lacurile noastre sunt sărate și cum bine știți nu prea trăiesc vietăți în ele”.

Media anuală a celor care ajung în stațiune este de 280.000 de vizitatori.

Cazare se poate găsi în cele peste 40 de pensiuni, iar prețurile pentru cazare încep de la 100 de lei dacă preferați să vă gospodăriți singuri, iar intrarea la complexul de lacuri vă costă 25 de lei pentru un adult și 10 lei pentru un copil.

Vezi video pe Pro TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.