Magazinul Penny își schimbă programul

Cele 257 de magazine Penny deschise în România îşi schimbă programul începând de joi, 26 martie, principalele două modificări referindu-se la ora de închidere şi la prioritatea acordată persoanelor în vârstă, conform unui comunicat remis AGERPRES.

Astfel, de luni până sâmbătă, în Bucureşti – Ilfov, noul program va fi 7:00 – 21:00, iar în restul ţării 7:30 – 21:00. Excepţii fac trei magazine care sunt amplasate în centrele comerciale din Braşov, Piteşti şi Piatra Neamţ şi care vor funcţiona de luni până sâmbătă în intervalul orar cuprins între 8:00 şi 21:00.

Duminica, programul va fi 8:00 – 20:00 în oraşele mari precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu, Bacău, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Satu Mare etc şi 8:00 – 19:00 în oraşele cu sub 100.000 de locuitori, precum Botoşani, Târgu Jiu, Târgovişte, Focşani, Bistriţa, Reşiţa, Tulcea, Călăraşi, Alba Iulia, Giurgiu, Deva, Hunedoara şi altele

Penny Market introduce şi măsuri speciale pentru persoanele vârstnice, de peste 65 de ani. Pentru ca acestea să poată efectua cumpărăturile în siguranţă, au prioritate în magazin şi la casa de marcat în intervalul orar 11:00 – 13:00.

Penny Market este concept al grupului german REWE şi unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piaţa locală în anul 2005. Întreaga reţea este deservită de trei centre logistice situate în localităţile Ştefăneştii de Jos, Turda şi Bacău. În prezent, reţeaua Penny Market în România este alcătuită din 257 de magazine la nivel naţional şi o echipă dedicată formată din peste 4.500 de angajaţi. AGERPRES

Un comentariu la „Magazinul Penny își schimbă programul

  • 27 martie 2020 la 7:54
    Permalink

    nu ar fi mai bine sa fie programul pt pensionari de la 8 la 10 ca sa nu intre ei direct in mediul infectat ,de la 11,dupa alti subiecti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.