Stiri locale

MAI MULTE ACCIDENTE RUTIERE ŞI ŞOFERI BĂUŢI LA VOLAN

În dimineaţa zilei de 24 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Târnăveni, au oprit pentru control un autoturism, condus un tânăr de 27 ani, din Târnăveni.
În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Târnăveni, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală.

Accident rutier grav

La data de 24.12.2014, ora 17.15, pe DN 15 E, în localitatea Nima Rîciului, C.V., de 30 de ani, din localitatea Crăieşti, judeţul Mureş, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen, pe fondul circulaţiei pe sens opus, a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism marca Ford, condus regulamentar de F.S., de 57 de ani.
În urma accidentului, cei doi conducători auto au fost grav răniţi şi o pasageră dintr-unul dintre autoturisme a fost rănită uşor.
Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Accident rutier pe fondul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice

La data de 25.12.2014, orele 00.25, pe DJ. 151 B, în localitatea Gogan, un tânăr, de 20 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul conducerii sub influenţa alcoolului (0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat), a accidentat grav un pieton, de 26 de ani, care folosea necorespunzător partea carosabilă.
A fost întocmit de către poliţişti dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Infracţiuni rutiere în Ajunul Crăciunului: conducerea autovehiculelor neînmatriculate, fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului

La data de 24.12.2014, în jurul orelor 15.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Gorneşti, au oprit în trafic, în localitatea Ernei, un moped condus de către un bărbat, de 34 de ani.
Cu ocazia verificării documentelor personale şi ale vehiculului, poliţiştii au constatat faptul că mopedul nu este înregistrat sau înmatriculat iar conducătorul auto nu posedă permis de conducere auto.
Celui în cauză i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Un tânăr de 24 de ani, a fost depistat în trafic, pe raza comunei Eremitu, în ziua de 24.12.2014, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.

La data de 24.12.2014, ora 23.45, pe raza com. Sîncraiu de Mureş, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism care era condus de către C.V.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că bărbatul avea permisul de conducere reţinut.
Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Susnumitul a fost condus la SMURD Tîrgu Mureş în vederea recoltării de probe biologice.
Poliţiştii continuă cercetările pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căruia i-a fost suspendat permisul de conducere şi pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii au oprit în trafic, la data de 24 decembrie a.c., pe raza localităţii Suseni, un autoturism condus de către un tânăr de 26 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 1,21 mg/l alcool pur în volumul de aer expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Reghin, pentru recoltarea probelor biologice.
Conducătorului autoturismului i s-a adus la cunoştinţă că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.