MAI MULTE INCENDII ÎN ACEST SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ

Incendii de apartament
Vineri, 13 martie a.c., la ora 1754, a fost anunțat un incendiu la un apartament în municipiul Tg. Mureș, pe strada Ion Buteanu. La intervenție s-au deplasat două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Tg. Mureș. Cauza probabilă a producerii incendiului a reprezentat-o o priză defectă. În urma evenimentului au ars bunurile aflate în bucătărie și hol.
RECOMANDĂRI:
Nu utilizați aparatele electrice, cabluri electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau improvizații;
Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
Nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;

În data de 15 martie a.c., un alt incendiu de apartament a fost anunțat în municipiul Tg. Mureș, de această dată pe strada Luceafărului. Evenimentul, provocat, cel mai probabil, din cauza fumatului, s-a soldat cu arderea lenjeriei și deșeurilor textile din interior.
RECOMANDĂRI:
Nu fumați niciodată în pat, când sunteți obosit sau ați consumat băuturi alcoolice în exces;
Scrumul și resturile de țigări se depun în scrumiere. Nu aruncați resturile de țigări în coșurile de gunoi.

Incendii de vegetaţie uscată
În zilele de sâmbătă și duminică, 14, respectiv 15 martie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a fost solicitat pentru stingerea a cinci incendii de vegetaţie uscată, în municipiile Tg. Mureș și Sighișoara, comuna Saschiz și localitatea Petelea.
RECOMANDĂRI:
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

Incendiu la un grajd
În data de 15 martie a.c., la ora 1748, a fost anunțat un grajd în localitatea Chirileu, pe strada Principală. La intervenție s-au deplasat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, din cadrul Detașamentului de pompieri Tg. Mureș și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Iernut, care au stins incendiul. Cauza probabilă a producerii incendiului a reprezentat-o fumatul. În urma incendiului au ars aproximativ 1 tonă de plante furajere și un adăpost improvizat.

Salvare animal
Detașamentul de pompieri Reghin a fost solicitat în cursul zilei de vineri, 13 martie a.c., la ora 1644, pentru degajarea unui câine căzut într-un canal, în municipiul Reghin, pe strada Sării. Folosind echipamentele și accesoriile din dotare, echipajul a reușit să scoată animalul din canal.