Stiri locale

MAI MULTE INCENDII ÎN WEEKEND

Incendii la case de locuit
Vineri, 24 octombrie a.c., la ora 1602, a fost anunțat un incendiu la o casă de locuit în comuna Brâncovenești, pe strada Principală. Din cadrul Detașamentului de pompieri Reghin s-au deplasat la locul solicitării două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, care au reușit să lichideze incendiul. Au ars cca. 12 mp. de acoperș din lemn și s-au degradat pereții interiori din două camere. Cauza probabilă a producerii incendiului o reprezintă coșul de fum deteriorat.

Sâmbătă, 25 octombrie a.c., în jurul orei 1507, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o casă de locuit situată în comuna Miheșu de Câmpie, satul Răzoare. La adresa indicată de apelant au fost mobilizați pompieri militari din cadrul Secției Sărmașu cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.
Forțele de intervenție au acționat prompt, localizând în scurt timp incendiul, astfel că pagubele au fost infime. Ca urmare a producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o priza defectă, au ars un întrerupător și un coș cu haine.
Incendiu vegetație uscată
Duminică, 26 octombrie a.c., la ora 0145, Detașamentul de pompieri Tg. Mureș a fost solicitat pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în comuna Glodeni, satul Moișa. La fața locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, care a reușit să lichideze incendiul. Au ars aproximativ două tone de plante furajere.
Incendiu casă de locuit
Tot duminică, 26 octombrie a.c., la ora 1248, a fost anunțat un incendiu la o casă de locuit în comuna Grebenișu de Câmpie. La adresa indicată au fost mobilizați pompierii militari din cadrul Secției Sărmașu cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.
Evenimentul, provocat, cel mai probabil, din cauza unui aparat de conectare defect, s-a soldat cu arderea bunurilor aflate într-o cameră, precum și a 15 mp. de izolație.
Accident rutier cu victime
În data de 26 octombrie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a fost solicitat pentru a interveni la un accident rutier în comuna Solovăstru, pe DJ 153 C, la ora 1314. La faţa locului s-au deplasat un echipaj cu o autospecială de descarcerare și un echipaj cu o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Reghin, o autospecială de transport personal și victime multiple de la Detașamentul Tg. Mureș, constatând în momentul sosirii la locul intervenției că în accident erau implicate trei autoturisme, rezultând patru victime, dintre care una era decedată. De asemenea a fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spitalele din Reghin și Tg. Mureș