Mai multe localități de pe Valea Târnavei Mici rămân miercuri fără gaz

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 10 martie, în 18 localități din județul Mureș

Pentru a permite Transgaz efectuarea unor lucrări la sistemul de transport a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 10 martie, începând cu ora 09.00 în localitățile Cerghid, Cerghizel, Șomoștelnic, Lăscud, Mica, Ceuaș, Lepindea, Gănești, Paucișoara, Abuș, Deaj, Bahnea, Bernadea, Capâlna, Idrifaia, Laslăul Mare, Odrihei și Suplac.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, începând cu ora 14.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.