Manufactura de Brânză de la Cund: Investim în creşterea producţiei

István Varga, care produce brânză maturată în Cund, judeţul Mureş, are în plan o creştrere de 20% a producţiei şi mizează pe promovarea locală a produselor sale după modelul vest-european.

Vânzările online de produse artizanale au crescut de când cu pandemia, pe măsură ce clienţii care până atunci mergeau la res­tau­rant s-au reorientat către comenzi online. Miza pe termen lung însă o reprezintă investiţiile în componenta de turism şi evenimente, iar clienţii să vină direct la unitatea de producţie pentru a degusta şi cumpăra nu doar brânză, ci şi produse conexe.

„Vindem în special către Băcănia Tei, Carne Brânză Vin şi Localnicii. În total avem destul de multe, 20-30, sunt multe magazine de vinuri care cumpără de la noi. Iar online, prin magazinul nostru vindem circa 20%. Dar de când a început pandemia a crescut procentul, altfel proporţia era mult mai mică. Acum trebuie să ne promovăm online pentru a ajunge la client“, a spus István Varga, fondator, Manufactura de Brânză.

Modelul său este reprezentat de producţia din zona Alpilor, unde producţia artizanală este vândută local.

„În Vest, în Austria, Germania sau Elveţia unde sunt producători în zonele mon­tane, acolo clientela este formată din persoane de pe o rază de 40-50 de  kilometri. O producţie cum este a noastră ar trebui să aibă clienţi doar din câteva localităţi din jurul satului nostru. Se întâmplă acest lucru, vizitează restau­ran­tul, iar acest concept se va dezvolta în timp, cel de vizită la producător. Organizăm de­gus­tări de brânzeturi şi vom intra mai puternic pe această nişă, de vizitare-eveniment, cu degustări de brânzeturi, vinuri şi beri artizanale“, a spus István Varga.

Pentru a completa oferta, el a discutat şi cu cei de la crama Vila Vinea din apropiere pentru ca brânza să fie servită alături de un vin din regiune.

Citește articolul complet pe ZF.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.