Portalul municipiului Târnăveni

ANUNTRecentStiri locale

Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu

Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază, conform Codului Fiscal.

Astfel, persoanele care obţin venituri salariale brute mai mici de 3.600 de lei au dreptul la deducere personală pentru persoanele aflate în întreţinere. Scopul deducerii persoanele este ca persoanele cu venituri mici să poată plăti taxe mai mici şi în final să rămână cu un salariu net mai mare.

Conform Codului Fiscal, deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.950 lei inclusiv. Aceste persoane pot beneficia de o deducere personală de la 510 până la 1.310 lei, după cum urmează:

(i) pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere – 510 lei;

(ii) pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere – 670 lei;

(iii) pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere – 830 lei;

(iv) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere – 990 lei;

(v) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere – 1.310 lei.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.951 lei şi 3.600 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc după cum urmează:

Venit lunar brutPersoane aflate în întreţinere
de la ….. lafără1 pers.2 pers.3 pers.4 pers.4 şi peste
119505106708309901310
195120004956558159751295
200120504806408009601280
205121004656257859451265
210121504506107709301250
215122004355957559151235
220122504205807409001220
225123004055657258851205
230123503905507108701190
235124003755356958551175
240124503605206808401160
245125003455056658251145
250125503304906508101130
255126003154756357951115
260126503004606207801100
265127002854456057651085
270127502704305907501070
275128002554155757351055
280128502404005607201040
285129002253855457051025
290129502103705306901010
29513000195355515675995
30013050180340500660980
30513100165325485645965
31013150150310470630950
31513200135295455615935
32013250120280440600920
32513300105265425585905
3301335090250410570890
3351340075235395555875
3401345060220380540860
3451350045205365525845
3501355030190350510830
3551360015175335495815

Sursă: ANAF – Legea nr.227/2015

Contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 lei nu beneficiază de deducerea personală.

Legislaţia în vigoare la ora actuală prevede ca persoanele în întreţinere pot fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 510 lei lunar.

De asemenea, sunt consideraţi înreţinuţi copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului.

Business Magazin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *