Mii de oameni sunt atrași cu oferte de muncă „perfecte” și ajung să piardă bani sau date personale
Tot mai mulți candidați sunt abordați cu oferte de job aparent ideale, personalizate până la cel mai mic detaliu. Mesajele sunt bine scrise, conțin informații reale despre experiența profesională și par trimise de recrutori legitimi. În realitate, în spatele acestor oferte se află escroci care folosesc inteligența artificială pentru a crea anunțuri credibile și greu de depistat, arată The Guardian.
Fraudele de acest tip urmăresc, în general, două obiective: obținerea de bani sau colectarea de date personale. După primul contact, candidaților li se cere CV-ul, așteptările salariale sau detalii despre disponibilitate. Ulterior, apare un pretext pentru a solicita bani – de exemplu pentru „optimizarea CV-ului”, cursuri, echipamente sau taxe administrative. În alte cazuri, victimele sunt convinse să ofere date sensibile, precum informații bancare sau copii ale documentelor de identitate. Specialiștii în domeniu avertizează că AI a schimbat radical modul în care operează aceste fraude.
Mesajele nu mai conțin greșeli evidente, sunt adaptate fiecărei persoane și pot imita perfect stilul companiilor reale. În unele situații, escrocii clonează profiluri de pe LinkedIn sau folosesc logo-uri ale unor companii cunoscute pentru a părea legitimi.

