Ministrul Economiei: acționarii Salrom refuză să se întâlnească pentru demiterea conducerii
„Adunarea Generală a Acționarilor a refuzat să convoace, ceea ce este o chestiune evident ilegală. S-a mers în instanță pentru obligația de a convoca. Atât de tare se țin cu dinții, încât refuză să se întâlnească, cu toate că îi obligă legea. Mai câștigă câteva zile, că e ordonanță președințială. Ce v-am spus, rămâne valabil. Drumul e cu un singur sens”, a adăugat Miruță, potrivit Agerpres.
Ministrul Economiei a propus, pe 3 iulie, Adunării Generale a Acționarilor revocarea membrilor Consiliului de Administrație din cadrul companiei SALROM în urma raportului corpului de control care a evaluat situația de la Salina Praid.
„Există informații din 2006 care anunțau că urmează să se întâmple dezastrul de la Praid și care au fost desconsiderate. Aceste informații erau cunoscute de SALROM, de Apele Române, de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) și erau și în atribuția ministerului de a se asigura că ele vor fi utilizate”, a explicat Miruță.
Ministrul a spus că există expertize oficiale care arată ce trebuia să se întâmple la Salina Praid cu devierea apei, dar și studii internaționale cu riscul inundării salinei care nu au fost luate în considerare.
Conform oficialului guvernamental, accidentul de la Praid s-a petrecut dintr-o vină colaterală, multiplă, a Salrom, a Apelor Române, a ANRM, probabil Conversmin și Ministerul Economiei.
Miruță a precizat că decizia de demitere a directorului general de la Salrom va fi atributul noului Consiliu de Administrație al companiei, în termen de 30 de zile.

