MINOR DE 14 ANI, ACCIDENTAT, PE STRADA VICTORIEI. ŞOFERUL A FUGIT DE LA LOCUL FAPTEI

Un accident rutier în urma căruia un tânăr de 14 ani a fost accidentat, a avut loc joi dimineaţă, în Târnăveni, pe strada Victoriei din municipiu. În urma accidentului, băiatul a ajuns la spital, iat şoferul autoturismului care l-a lovit, un bărbat din Cuştelnic, a fugit de la locul faptei.
Poliţiştii rutieri de la Poliţia municipiului Târnăveni au fost sesizaţi telefonic, joi, 12 februarie, de medicul de gardă din cadrul CPU Târnăveni, despre faptul că în jurul orei 09.50, un minor, de 14 ani, s-a prezentat la Spitalul Municipal Târnăveni pentru investigaţii. Acesta acuza dureri la genunchiul drept şi spunea că a fost victima unui accident rutier.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că în aceeaşi zi, la ora 07.50, pe strada Victoriei, minorul în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, a fost acroşat de un autoturism. Şoferul maşinii implicate în accident a plecat de la locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.
La scurt timp, poliţiştii au identificat autoturismul, ca fiind înmatriculat în Bulgaria, iar conducătorul auto, un tânăr, de 34 ani, din satul Cuștelnic, judeţul Mureş.
Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului.
