Stiri locale

MIRCEA ȘUȘCĂ A LUAT DIN NOU MEDALIA DE AUR, LA UN CONCURS NAȚIONAL

În perioada 21-23 mai a avut loc la Timisoara concursul national studentesc de matematica “Traian Lalescu”. Cele mai bune rezultate le-au obtinut studentii clujeni de la Politehnica. Locul întâi a fost ocupat de târnăveneanul Mircea Șușcă care a luat medalia de aur.

Concursul a fost organizat de Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Fundaţiei “Traian Lalescu”, iar la această ediţie s-au înscris aproape 80 de participanţi de la 11 instituţii de învăţământ superior din ţară (Academia Tehnică Militară Bucureşti, Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Universitatea “Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea Bucureşti, Universitatea Craiova, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iaşi, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timişoara).

Ceremonia care a marcat deschiderea ediţiei din acest an a concursului a avut loc miercuri, 21 mai 2014, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara. La ceremonie au participat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, ai Fundaţiei „Traian Lalescu” şi, din partea organizatorilor, reprezentanţi ai conducerii universitaţii şi ai Facultaţii de Matematică şi Informatică.