Modificări e-Transport, de pe 21 noiembrie 2024: Sancțiuni mai blânde și amânarea unor sancțiuni
Regimul sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea obligațiilor de raportare aferente sistemului RO e-Transport a fost modificat începând cu 21 noiembrie 2024, astfel încât să existe o corelare între severitatea sancțiunilor și frecvența abaterilor, reiese dintr-o analiză realizată de specialiștii Deloitte România, Alexandru Stanciu, Director și Monica Zapiș, Manager, Impozitare Indirectă.
Principala noutate, introdusă de Guvern prin Ordonanța de Urgență nr. 129/2024 (OUG 129), constă în aplicarea graduală a sancțiunilor în funcție de numărul contravențiilor săvârșite de un contribuabil într-un termen de 12 luni, notează specialiștii.