RecentStiri locale

Noua punte pietonală de peste râul Târnava Mare, inaugurată la Blaj

Deoarece tot mai mulţi localnici din Târnăveni fac naveta în oraşul Blaj, o ştire de interes pentru aceştia este că noua punte pietonală de peste râul Târnava Mare a fost dată în folosință în această săptămână, la Blaj, a anunțat primarul Gheorghe Valentin Rotar. Potrivit edilului, puntea va deservi aproximativ 6.000 locuitori din cartierele Veza, Berc, Ciufud şi satul Tiur. 

„Noua punte pietonală de pe râul Târnava Mare a fost dată în folosință în această săptămână. A fost o lucrare extrem de necesară pentru noi, care a costat peste 3,2 milioane de lei și care va deservi aproximativ 6.000 locuitori din cartierele Veza, Berc, Ciufud şi satul Tiur.

Blăjenii beneficiază acum de o punte pietonală modernă, cu o suprafață din beton armat, cu parapeţi de protecţie și rampe de acces la ambele capete, o punte iluminată pe timpul nopții.

Vechea punte, care se afla în stare de uzură avansată și care nu mai corespundea deloc rigorilor unui oraș pe care ni-l dorim european, a fost demontată.

Noua punte pietonală a fost un obiectiv al proiectului „Blaj 2016-2020”, derulat de administraţia publică blăjeană”, a transmis primarul Gheorghe Valentin Rotar, pe rețeaua de socializare Facebook.

Noua punte pietonală, amplasată în vecinătatea fostei pasarele, la o distanţă de 9 m în amonte, este fixă şi este construită pe piloni de beton.

Lungimea acesteia este de 122,20 m, iar lăţimea totală este de 2,75 m. Lăţimea este compusă din zonă de circulaţie, de 2,25 m, plus două grinzi de parapet, de câte 25 cm fiecare.

Suprafaţa punţii este compusă din beton armat, pe cele două laturi ale sale fiind montaţi parapeţi de protecţie. Accesul pe ambele capete se face pe scări pietonale, care sunt prevăzute şi cu rampe, astfel încât pe puntea pietonală să poată circula atât persoanele cu dizabilităţi, cât şi cei care au copii mici.

Alba 24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *