RecentStiri locale

Nouă staţie de tratare a apei la Suplac, realizată printr-un proiect ‘Saligny’ de 3 milioane de lei

Primarul comunei Suplac, Béla Szakács, a anunţat, vineri, finalizarea lucrărilor de construcţie a noii staţii de tratare a apei, în valoare de 3 milioane de lei, finanţată prin Programul Naţional de Investiţii (PNI) „Anghel Saligny”, urmând ca după obţinerea avizelor locuitorii să beneficieze de apă potabilă.

„S-a realizat un vis prin care putem furniza apă potabilă prin noua staţie de tratare a apei către locuitorii din comuna Suplac. Până acum în comuna Suplac a existat o staţie de tratare a apei care a funcţionat din 2017, dar întrucât sursa de apă a fost asigurată din puţuri forate la mare adâncime, nu puteam să facem apă potabilă, fiindcă concentraţiile de nitraţi şi nitriţi erau mari şi acea staţie nu putea să le elimine (…). Prin ‘Anghel Saligny’, în 2020 am depus un proiect la Ministerul Dezvoltării, care a şi câştigat finanţare. Valoarea totală a investiţiei este 3 milioane de lei, partea mică de co-finanţare am asigurat-o din bugetul local”, a declarat presei primarul Béla Szakács.

El a precizat că noul obiectiv va deservi circa 2.000 de consumatori, care vor avea apă potabilă la robinete după ce vor fi obţinute toate avizele şi autorizaţiile de funcţionare.

„Acum facem recepţia la terminarea lucrărilor, urmează să o predăm oficial în operare către compania de apă Aquaserv. De asemenea, urmează să obţinem toate avizele şi autorizaţiile, astfel încât populaţia să poată folosi apă de la robinet ca apă potabilă. În prezent analizele făcute demonstrează că acea staţie construită de comuna Suplac produce apă potabilă, deci s-a realizat un vis care era pentru mine cel mai important, să putem asigura locuitorilor din comuna Suplac apă potabilă”, a precizat Béla Szakács.

După ce staţia de tratare a apei va fi predată operatorului regional, aceasta va fi conectată la staţia de osmoză inversă de la Suplac, necesară desalinizării apei brute, provenită din râul Târnava Mică, care se confruntă cu o salinitate crescută pe fondul inundării Salinei de la Praid, din luna mai 2025.

Sistemul de desalinizare de la Suplac, precum şi cele de la Fântânele şi Târnăveni, construite pe fondul salinităţii ridicate de pe râul Târnava Mică, fac parte dintre cele mai complexe proiecte de tratare a apei realizate în România, fiind realizate de o fabrică din Iernut. AGERPRES