De interes

Noul Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice, Claudiu-Lucian Pop, va fi întronizat în 15 noiembrie

Întronizarea noului Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop, va avea loc sâmbătă în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în prezenţa Prefectului Dicasteriului pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Claudio Gugerotti.

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş a anunţat marţi programul liturgic al întronizării Preafericitului Părinte Claudiu-Lucian Pop, ales, săptămâna trecută, la Roma, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

„Ceremonialul va începe la ora 10:45, printr-o procesiune solemnă care va porni de la Curia Arhiepiscopiei Majore spre Catedrala ‘Sfânta Treime’. La ora 11:00, va fi celebrată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în prezenţa Eminenţei Sale Claudio Cardinal Gugerotti, Prefect al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale, a Excelenţei Sale Giampiero Gloder, Nunţiu Apostolic şi a membrilor Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică”, a transmis, marţi, pe pagina oficială de Facebook, Arhieparhia.

La eveniment vor participa, de asemenea, episcopi romano-catolici din România, numeroşi ierarhi şi delegaţi din străinătate, reprezentanţi ai autorităţi civile locale şi naţionale, preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi.

Răspunsurile liturgice vor fi oferite de Corul Angeli al Catedralei „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca.

Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, Claudiu-Lucian Pop a fost ales Arhiepiscop şi Mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş şi Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de către Sinodul Episcopilor, reunit în sesiune extraordinară la Roma.

Alegerea a fost confirmată de Papa Leon al XIV-lea, potrivit normelor canonice.

Claudiu-Lucian Pop îi urmează Cardinalului Lucian Mureşan, care a încetat din viaţă în 25 septembrie, la 94 de ani. AGERPRES